Starul Lionel Messi a reuşit o dublă pentru Argentina în ultimul meci de pregătire pentru Copa America, pe care campionii mondiali en titre l-au câştigat cu scorul de 4-1 în faţa Guatemalei, vineri în Maryland, informează AFP.
Guatemala a reuşit deschiderea scorului în debutul meciului, în urma unui autogol al fundaşului argentinian Lisandro Martinez (4), însă Messi a restabilit rapid egalitatea, în minutul 12, profitând de o eroare a portarului advers, iar apoi a mai marcat încă o dată în repriza secundă (72).
Lautaro Martinez, atacantul campioanei Italiei, Inter Milano, a reuşit la rândul său o dublă pentru naţionala „albiceleste”, în minutele 39 (din penalty) şi 66.
Argentina îşi va începe campania de apărare a titlului de campioană a Americii de Sud împotriva Canadei, joi la Atlanta (Georgia), în cadrul unei ediţii lărgite a turneului Copa America, care se desfăşoară în Statele Unite şi la care participă şi selecţionatele din Zona CONCACAF (America de Nord, America Centrală şi Caraibe).
Conținut Agerpres