Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat că miercuri coaliţia va stabili data alegerilor prezidenţiale și că va avea loc o analiză în interiorul coaliţiei.
Ciucă a fost întrebat la Senat despre data alegerilor prezidenţiale, în condiţiile în care PSD doreşte ca acestea să aibă loc în septembrie, iar PNL să se organizeze la termen, în iarnă.
Este adevărat că atunci când am discutat calendarul alegerilor, s-a convenit, fără să fie formalizat, ca data alegerilor să fie în septembrie. După modul în care s-au desfăşurat alegerile locale şi europarlamentare şi feedback-ul, mesajele pe care le-am avut din teritoriu, în primul rând de la părinţi – a fost o chestiune legată de faptul că a fost perturbat procesul de învăţământ. Iată că suntem în a opta zi şi nu avem încă rezultatele finale. Au fost şcoli care nu îşi reluaseră, la sfârşitul săptămânii, activitatea, ca atare toţi cei care au examene de capacitate, baacalureat, s-au simţit afectaţi de acest aspect. Mai mult, urmează să avem o periodă de două luni de vară, până în septembrie ştim bine care sunt activităţile, e perioadă de concedii.
a explicat Ciucă.
Nu am apucat să discutăm concret şi detaliat pe acest subiect. Vor avea loc discuţii miercuri, când vom avea coaliţie.
a adăugat el.
Liderul liberal a subliniat că „dacă vom avea o organizare mai bună la nivelul AEP şi dacă într-adevăr ţinem cont, dincolo de efectele asupra procesului în învăţământ, una e să fii întrerupt o zi sau două şi alta e să fii întrerupt opt zile”.
Nu schimbăm deloc această dată. Este vorba de o analiză, iar analiza respectivă trebuie să aibă loc în interiorul coaliţiei. vedem despre ce este vorba. (..) Eu cred că miercuri stabilim data acestor alegeri.
a anunţat Ciucă.
Ciucă, despre un tandem cu Ciolacu ca propunere pentru premier
Fiecare dintre partide îşi doreşte propriul candidat la prezidențiale. Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat luni despre un eventual tandem cu Marcel Ciolacu ca propunere pentru premier, la alegerile prezidenţiale, că nu au discutat acest aspect, pentru că fiecare dintre partide îşi doreşte să aibă propriul candidat.
Nicolae Ciucă a declarat la Senat, despre o posibilă candidatură unică a PSD şi PNL la prezidenţiale, că „în acest moment, aşa cum decurg lucrurile şi cum au stabilit cu ceva timp în urmă, PNL va avea propriul candidat”, citat de News.ro.
Întrebat dacă candidatul comun mai este o altenativă viabilă pe masa coaliţiei, Ciucă a răspuns: „În principiu, nu”.
Liderul liberal a fost întrebat şi despre un tandem preşedinte Nicolae Ciucă şi Marcel Ciolacu propunere pentru premier. „Nu am discutat acest aspect, pentru că fiecare dintre partide îşi doreşte să aibă propriul candidat”, a spus Ciucă, adăugând că e prea devreme să se discute despre o nominalizare de premier.
Conținut Digi24