Tații care au calitatea de salariat în baza unui contract de muncă sau a unui raport de muncă, încheiat legal au dreptul la concediu paternal, o lege în acest sens fiind promulgată vineri de președintele Klaus Iohannis.
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 117/2022 pentru modificarea şi completarea Legii concediului paternal nr. 210/1999. Actul normativ prevede acordarea concediul paternal tuturor taţilor care au calitatea de salariat în baza unui contract de muncă sau a unui raport de muncă, încheiat conform legii. De asemenea, măsurile adoptate se referă la extinderea duratei actuale a concediului paternal, de la cinci zile lucrătoare la 10 zile lucrătoare.
Legea promulgată de către şeful statului are ca obiect de reglementare aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 117/2022, prin care se prevede transpunerea unor dispoziţii din Directiva (UE) 2019/1158 a Parlamentului European şi a Consiliului din 20 iunie 2019 privind echilibrul dintre viaţa profesională şi cea privată a părinţilor şi îngrijitorilor şi de abrogare a Directivei 2010/18/UE a Consiliului.
Principalele măsuri din actul normativ se referă la:
- acordarea concediului paternal şi a indemnizaţiei aferente acestuia tuturor taţilor care au calitatea de salariat în baza unui contract de muncă sau a unui raport de muncă, încheiat conform legii, şi eliminarea prevederilor care fac trimitere la calitatea de asigurat a titularului în cadrul sistemului asigurărilor sociale de stat;
- introducerea unei prevederi prin care se asimilează salariaţilor şi următoarele categorii de persoane: cele care au încheiate contracte de activitate sportivă, convenţii de muncă individuale, contracte de mandat, contracte de management, cele care desfăşoară activităţi ca urmare a unei funcţii de demnitate publică şi cele care au contracte de management şi de administrare, încheiate potrivit Legii nr.95/2006;
- extinderea duratei actuale a concediului paternal, de la 5 zile lucrătoare la 10 zile lucrătoare;
- completarea reglementărilor actuale privind interdicţia de concediere a salariatului pe perioada efectuării concediului paternal;
- introducerea de reglementări privind sancţiunile în cazul nerespectării prevederilor legislaţiei naţionale care transpun prevederile directivei.
Concediul paternal reprezintă o perioadă de concediu primită de tată pentru a putea petrece un anumit timp cu propriul copil sau cu copilul adoptat.
Concediul paternal nu este același lucru cu concediul de creștere a copilului. Primul este mai scurt, iar cel de-al doilea mai lung, durând de o lună până la aproape doi ani, după caz. În ambele situații, pentru a putea beneficia de aceste tipuri de concedii, părintele trebuie să aibă o vechime în muncă de cel puțin douăsprezece luni în ultimii doi ani, înainte de nașterea bebelușului.