Tamayo Perry a murit duminică, la vârsta de 49 de ani, după ce a fost atacat de un rechin în timp ce făcea surfing în Hawaii. Actorul, cunoscut pentru rolurile din filmele „Pirații din Caraibe: Pe ape și mai tulburi” și „Îngerii lui Charlie”, lucra și ca salvamar și instructor de surfing.
Tamayo Perry, în vârstă de 49 de ani, a fost atacat în apropiere de Goat Island, duminică după-amiază, au declarat serviciile de urgență din Honolulu, conform Sky News.
Incidentul a fost raportat de cineva care a spus că a văzut un bărbat suferind de ceea ce părea a fi mușcături de rechin.
Serviciile de urgență au sosit la fața locului pe plaja Malaekahana chiar înainte de ora locală 13.00.
Salvatorii l-au adus la mal pe Perry – care era și salvamar și instructor de surfing pentru Ocean Safety – cu un jet-ski și dar paramedicii nu l-au mai putut salva și au declarat decesul, a transmis Shayne Enright, de la Departamentul Serviciilor de Urgență din Honolulu.
Tamayo Perry și-a început cariera în departamentul pentru Siguranța Oceanică din Honolulu în iulie 2016. Șeful interimar al instituției, Kurt Lager, a spus că Perry era „un salvamar iubit de toți”.
Era bine cunoscut pe coasta de nord. A fost un surfer profesionist cunoscut în întreaga lume.
a spus Lager
„Personalitatea lui Tamayo era contagioasă și, pe cât de mult îl iubeau oamenii, el îi iubea pe toți și mai mult.”
„Tamayo a fost un om al apei foarte iubit și foarte respectat”, a spus primarul din Honolulu, Rick Blangiardi, numind moartea lui Perry „o pierdere tragică”.
Conținut Digi24