Mircea Băsescu a cerut reabilitarea judiciară la Tribunalul Constanţa. Dosarul cu numărul 4149/118/2024, înregistrat pe 14 iunie 2024, reprezintă cererea oficială a lui Mircea Băsescu pentru reabilitare judiciară, bazată pe articolul 237 din Codul de Procedură Penală. Primul termen de judecată este stabilit pentru 21 august 2024, în plină vacanță judecătorească.
Reabilitarea judiciară poate fi acordată în cazul condamnaților care nu au săvârșit alte infracțiuni pe parcursul unei perioade de trei ani pentru pedepse mai mici sau egale cu doi ani, sau după patru ani în cazul pedepselor cuprinse între doi și cinci ani. Mircea Băsescu se încadrează în cea de-a doua categorie, având o condamnare de patru ani de închisoare cu executare, transmite jurnalul.ro.
Mircea Băsescu a fost condamnat definitiv prin Sentința Penală nr. 711 din 16 iunie 2016 de către Curtea de Apel Constanța. Acesta a primit patru ani de închisoare cu executare și i-au fost interzise anumite drepturi pentru doi ani după executarea pedepsei. Condamnarea a rezultat din faptul că, la începutul anului 2011, fiul lui Sandu Anghel, cunoscut ca Bercea Mondial” i-a oferit 250.000 de euro lui Mircea Băsescu, prin intermediul lui Marian Căpățână, pentru a interveni pe lângă magistrați în favoarea lui Bercea Mondial. Procurorii au demonstrat că Mircea Băsescu a promis să intervină pe lângă magistrații care se ocupau de cazul lui Bercea Mondial, aflat în arest preventiv din 2011, în schimbul unor sume mari de bani. Acest scandal a adus o pată neagră asupra familiei Băsescu și a generat numeroase controverse în spațiul public.
Decizia Tribunalului Constanța privind cererea de reabilitare a lui Mircea Băsescu este așteptată cu mare interes. În cazul în care cererea va fi aprobată, aceasta va însemna ștergerea condamnării din cazierul judiciar al lui Mircea Băsescu, oferindu-i astfel posibilitatea de a-și recăpăta drepturile pierdute și de a-și reface viața publică, confrom RomâniaTv.