Partidul de extremă-dreapta al lui Marine Le Pen, Rassemblement National (RN), s-a impus duminică în primul tur al alegerilor parlamentare din Franţa, conform sondajelor la ieşirea de la urne, însă rezultatul final va depinde de zilele de negociere înainte de turul doi de săptămâna viitoare, relatează Reuters.
RN a obţinut aproximativ 34% din voturi, conform exit-poll-urilor Ipsos, Ifop, OpinionWay şi Elabe.
Această cifră a devansat rivalii de stânga şi de centru, inclusiv alianţa Ensemble a preşedintelui Emmanuel Macron, care ar fi obţinut 20,5%-23%. Noul Front Popular, o coaliţie de stânga alcătuită în grabă, ar fi obţinut aproximativ 29% din voturi, conform sondajelor la ieşirea de la urne.
Rezultatele votului cu o prezenţă ridicată la urne, care au fost în conformitate cu sondajele dinaintea alegerilor, au oferit puţină claritate cu privire la posibilitatea ca RN, anti-imigraţie şi eurosceptic, să poată forma un guvern alături de Macron, pro-UE.
Urmează acum o săptămână de negocieri politice înaintea celui de-al doilea tur de scrutin, din 7 iulie. Rezultatul final va depinde de modul în care partidele decid să îşi unească forţele în fiecare dintre cele 577 de circumscripţii din Franţa pentru turul al doilea. În trecut, partidele franceze de centru-dreapta şi de centru-stânga au făcut echipă pentru a împiedica RN să preia puterea, însă această dinamică, numită „front republican” în Franţa, este mai puţin sigură ca niciodată.
Decizia din această lună a preşedintelui francez de a convoca alegeri anticipate a aruncat ţara sa în incertitudine politică, a provocat o undă de şoc în întreaga Europă şi a determinat o vânzare a activelor franceze pe pieţele financiare.
Participarea la votul de duminică a fost ridicată, evidenţiind modul în care criza politică zguduitoare din Franţa a energizat electoratul.
Până la ora 15.00 GMT, prezenţa la vot a fost de aproape 60%, comparativ cu 39,42% în urmă cu doi ani – cele mai mari cifre de participare comparabile de la votul legislativ din 1986, a declarat directorul de cercetare al Ipsos France, Mathieu Gallard.
Mult timp paria, RN este acum mai aproape de putere decât a fost vreodată. Le Pen a încercat să detoxifice un partid cunoscut pentru rasism şi antisemitism, o strategie care a funcţionat pe fondul furiei alegătorilor faţă de Macron, al costului ridicat al vieţii şi al preocupărilor crescânde privind imigraţia.
Conținut News.ro