Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO, este acuzat că a plagiat în teza de doctorat pe care a susținut-o, în urmă cu aproape 20 de ani, la ASE București, potrivit publicației Press One.
Aceasta arată că potențialul candidat la funcția de președinte al României a copiat cel puțin 78 de pagini din cele 279 și a recurs la tehnica: plagiat prin traducere. Mircea Geoană ar fi tradus zeci de pagini din rapoartele anuale prezentate Congresului SUA de președinții americani Bill Clinton și George W. Bush și le-a integrat în teza sa de doctorat. Niciuna dintre lucrări nu este citată și nu este trecută nici în bibliografie.
Întrebat dacă a plagiat, Mircea Geoană nu a negat categoric. Acesta a spus pentru Press One: „Nu știu, eu vă spun că ceea ce am făcut eu cu teza mea de doctorat a fost făcut absolut onest și nu mă simt cu absolut nimic în afara regulilor din vremea respectivă. Acum… dacă s-au schimbat regulile între timp, e altceva”, a spus acesta.
Organizația neguvernamentală „România Renaște”, care îl susține și promovează pe Mircea Geoană, a prezentat, vineri, în cadrul unei conferințe de presă, un apel pentru ca actualul secretar general adjunct al NATO să candideze la alegerile prezidențiale de anul acesta. Mesajul a fost prezentat de liderul mişcării, profesorul universitar Dumitru Borţun, care a precizat că Mircea Geoană ar putea să renunțe la funcția din Alianța Nord-Atlantică după summitul NATO de la Washington, care va avea loc în perioada 9-11 iulie.
Conținut Digi24