Preşedintele american Joe Biden a fost testat pozitiv la Covid-19, însă liderul de la Casa Albă a declarat că se simte „bine” și că va continua să lucreze pe perioada izolării. Acest nou anunţ riscă să alimenteze îngrijorările legate de vârsta şi sănătatea sa, care au determinat deja apeluri pentru retragerea sa din cursa pentru Casa Albă.
„Am fost testat pozitiv la Covid-19 în această după-amiază, dar mă simt bine și le mulțumesc tuturor pentru gândurile bune. O să mă izolez pentru recuperare, iar în acest timp voi continua să lucrez pentru poporul american”, a scris Joe Biden miercuri într-un mesaj pe Twitter.
Purtătoarea sa de cuvânt a susţinut că preşedintele este „complet vaccinat” şi va „continua să îşi exercite pe deplin atribuţiile” în timpul perioadei sale de internare, în timp ce face campanie pentru a câştiga electoratul hispanic în Nevada.
Întrebat marţi de mass-media BET ce l-ar putea face să se gândească să renunţe la candidatură, preşedintele, în vârstă de 81 de ani, a răspuns: „Dacă aş avea o problemă medicală care ar apărea, dacă cineva, nişte medici ar veni la mine şi mi-ar spune: «aveţi o astfel de problemă»”.
Este pentru prima dată când Biden a deschis uşa ideii de a-şi abandona campania.
Moment delicat pentru Biden
Anunţul infecţiei sale cu Covid-19 intervine într-un moment în care Joe Biden joacă pentru supravieţuirea sa politică după prestaţia sa dezastruoasă de la sfârşitul lunii iunie în dezbaterea cu Donald Trump, care a provocat un val de întrebări privind capacităţile sale fizice şi mentale.
Aproximativ douăzeci de aleşi din Camera Reprezentanţilor şi un senator l-au îndemnat până acum pe Joe Biden să renunţe. Solicitările ca preşedintele să demisioneze, trecute sub tăcere după tentativa de asasinat a lui Donald Trump de sâmbătă, au fost reluate, potrivit presei, scrie News.ro
Potrivit ABC News, puternicul lider al majorităţii democrate din Senat, Chuck Schumer, şi-a exprimat sprijinul pentru ca Joe Biden să renunţe la candidatură.
„Schumer a susţinut cu tărie că ar fi mai bine pentru Biden, pentru Partidul Democrat şi pentru ţară dacă s-ar da la o parte”, a relatat un jurnalist al reţelei.
Echipa democratului nu a negat cu adevărat acest lucru, subliniind doar că „dacă sursa ABC nu este senatorul Chuck Schumer sau preşedintele Joe Biden”, aceste informaţii sunt „pure speculaţii”.
The Washington Post a relatat discuţii între Joe Biden şi Chuck Schumer, precum şi cu liderul partidului său din Camera Reprezentanţilor, Hakeem Jeffries, în cursul cărora cei doi aleşi şi-ar fi exprimat „îngrijorarea în rândurile lor că Biden i-ar putea priva de majoritate” la alegerile legislative din noiembrie.
Un purtător de cuvânt al Casei Albe, Andrew Bates, a reacţionat pentru AFP, afirmând că preşedintele „le-a spus ambilor oficiali că el este candidatul democrat” şi că intenţionează „să câştige, abia aştept să lucrez” cu ei.
Lucrurile se precipită
Mai devreme, miercuri, un alt lider democrat a relansat apelurile pentru ca acesta să se retragă din cursa pentru Casa Albă.
Politicianul californian Adam Schiff l-a îndemnat pe Biden să „predea ştafeta”, afirmând că se îndoieşte că şeful statului îl va putea învinge pe Donald Trump în noiembrie.
„O a doua preşedinţie Trump ar submina cele mai importante fundamente ale democraţiei noastre”, a adăugat el, devenind cel mai important ales democrat care a făcut această cerere public după dezbatere.
Pe acest fond de tensiuni, oficialii Partidului Democrat şi-au anunţat miercuri dorinţa de a accelera procesul de nominalizare a lui Biden printr-un sistem de vot anticipat, ale cărui detalii urmează să fie definite.
Acest sistem ar permite ca voturile să fie exprimate în prima săptămână a lunii august, în loc să se aştepte Convenţia democrată, care începe la Chicago în 19 august şi în cadrul căreia candidatul urmează să fie desemnat oficial pentru alegerile prezidenţiale din 5 noiembrie împotriva lui Donald Trump.
Unii democraţi au criticat vehement planul, afirmând că este o modalitate de a forţa candidatura lui Joe Biden, în ciuda îndoielilor cu privire la caracterul său adecvat şi fără a discuta posibile alternative. Reprezentanţii aleşi intenţionează să semneze o scrisoare de denunţare a planului.
Vicepreşedintele Kamala Harris este considerată favorită în cazul retragerii lui Biden. Dar, potrivit unui sondaj recent, aproape două treimi dintre aceştia doresc ca preşedintele să se retragă.
Conținut Digi24.