La data de 20 iulie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Năvodari, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat, de 34 de ani.
Astfel, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Năvodari au probat activitatea infracțională a bărbatului, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice, violare de domiciliu, distrugere și lovire sau alte violențe.
În fapt, la data de 19 iulie a.c., în jurul orei 22.10, bărbatul ar fi tulburat ordinea și liniștea publică pe strada Teilor din orașul Năvodari, manifestând amenințări însoțite de acte de violență față de mai multe persoane.
Astfel, pe fondul unui conflict spontan cu vecinul său, bărbatul ar fi pătruns în curtea persoanei vătămate, fără consimțământul acesteia.
În același context, bărbatul ar fi provocat distrugeri ale bunurilor aflate în proprietatea persoanei vătămate , folosindu-se de un obiect tăietor- înțepător.
Bărbatul a fost reținut, pentru 24 de ore, condus și încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.
La data de 21 iulie a.c., în urma administrării probatoriului de către polițiștii din cadrul Poliției Orașului Năvodari, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Constanța a dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile față de acesta.
În cauză, se continuă cercetările pentru stabilirea întregii activități infracționale și luarea măsurilor legale, sub coordonarea procurorului de caz.