Sportivul român Constantin Popovici s-a clasat pe locul secund, în weekend, la concursul de sărituri în apă de la mare înălţime desfăşurat la Causeway Coast, în Irlanda de Nord, în etapa a patra a circuitului Red Bull Cliff Diving, potrivit unui comunicat remis AGERPRES.
Cei mai buni 24 de săritori de la mare înălţime din lume, la masculin şi feminin, au sărit mai întâi în apele Atlanticului de pe celebrele stânci pe care se află legendarul castel Kinbane, unde s-au filmat unele dintre cele mai spectaculoase scene din serialul Urzeala Tronurilor, după care în manşele finale au urcat pe platforma construită în portul din Ballycastle.
România a fost reprezentată doar de Constantin Popovici, Cătălin Preda nefiind încă refăcut complet după accidentarea de la Boston.
Pentru primele două sărituri din concurs, efectuate direct de pe stânci, Constantin Popovici a primit 67,2 puncte, respectiv 82,25 puncte, iar la jumătatea competiţiei ocupa locul 3 în clasamentul general.
Cu cea de-a treia săritură, campionul de anul trecut a mai urcat o poziţie, iar pentru marea finală, Constantin Popovici a ales o săritură cu un grad de dificultate de 5,7 (din 6,6 maximum posibil) pentru care a primit 131,1 puncte. Cu un total de 395,55 de puncte, Popovici a obţinut argintul şi s-a apropiat la un singur punct de liderul competiţiei.
Victoria a revenit britanicului Aidan Heslop, cu 441,65 puncte, podiumul fiind completat de americanul James Lichtenstein, cu 281,35 puncte.
După victoriile de la Atena şi Polignano a Mare şi locul secund din Irlanda de Nord, Constantin Popovici are 58 de puncte în clasamentul general al circuitului Red Bull Cliff Diving şi a recuperat aproape toate punctele pierdute în etapa de la Boston unde s-a clasat doar pe locul 11 din cauza unei accidentări.
”A fost o etapă dificilă, în special din cauza condiţiilor meteo, apa fiind foarte, foarte rece. Am făcut maximum posibil în aceste condiţii şi cel mai important este că nu m-am accidentat din nou. Sunt fericit cu locul secund şi sper să fiu complet refăcut până la următoarea etapă, pentru a mai creşte puţin gradul de dificultate a săriturilor. După accidentarea de la Boston am fost puţin îngrijorat, pentru că nu ştiam câte etape voi pierde şi câte puncte voi avea de recuperat. Am rezolvat însă această situaţie şi campionatul începe aproape de la zero. Voi face totul pentru a-mi apăra titlul în următoarele patru etape”, a spus Constantin Popovici.
La general, lider este James Lichtenstein, cu 59 de puncte, urmat de Constantin Popovici, 58 de puncte, şi Aidan Heslop, 57 de puncte, etc. Cătălin Preda este al 11-lea, cu 14 puncte.
Următoarea etapă a circuitului mondial va avea loc pe 10 august, la Oslo.
Conținut AGERPRES.