Rechini din apele de coastă ale oraşului brazilian Rio de Janeiro au fost testaţi pozitivi la cocaină, informează Reuters.
Aceşti prădători au consumat puternicul stimulent în urma eliberării continue a substanţei din staţii neconforme de tratare a apelor uzate şi din operaţiuni de rafinare clandestine, potrivit unui studiu publicat în revista Science of The Total Environment.
Este posibil ca unii dintre ei să fi atacat pachete cu cocaină pe care traficanţii le-au pierdut pe mare în largul coastelor Braziliei, o ţară care reprezintă una dintre cele mai mari pieţe de desfacere pentru acest drog.
Dintre cele 13 exemplare aparţinând speciei Rhizoprionodon lalandii, testaţi pe o perioadă de aproape trei ani, cu toţii au prezentat cocaină în muşchi şi în ţesuturile hepatice, potrivit studiului realizat de Fundaţia Oswaldo Cruz, un institut de ştiinţă, tehnologie şi sănătate.
”Este necesară realizarea unor studii specifice pentru a determina consecinţele exacte ale acestei contaminări a animalelor”, a declarat într-un comunicat Rachel Ann Hauser-Davis, biolog în cadrul Laboratorului pentru evaluarea şi promovarea sănătăţii mediului IOC.
”Se crede că ar putea exista un impact asupra creşterii, dezvoltării şi, potenţial, asupra fertilităţii rechinilor, din moment ce ficatul are un rol în dezvoltarea embrionilor”, a adăugat ea.
Oamenii de ştiinţă au colectat probele în perioada septembrie 2021 – august 2023, în timp ce monitorizau efectele de mediu ale poluării asupra vieţii marine.
Întrucât rechinii sunt prădători, Rachel Ann Hauser-Davis a spus că ei reprezintă un element central în lanţul trofic şi sunt consideraţi ”specie santinelă”, care poate oferi avertizări timpurii referitoare la ameninţări de mediu la adresa oamenilor.
Oamenii de ştiinţă nu au enumerat efectele pe care cocaina sau alte droguri recreaţionale le-ar putea avea supra rechinilor, deşi alte studii au demonstrat că păstrăvul poate deveni dependent de metamfetamină.
Cercetătorii au demonstrat, în alte studii, că alţi poluatori cum ar fi antidepresivele, metalele grele şi contraceptivele pot să ajungă, de asemenea, în râuri, lacuri şi oceane.a
Conținut AGERPRES.