La data de 28 iulie a.c., în jurul orei 10.20, polițiști din cadrul Poliției Orașului Hârșova au fost sesizați cu privire la faptul că în satul Ciobanu ar avea loc un scandal între mai multe persoane.
Polițiștii deplasați la fața locului au identificat un bărbat, de 22 de ani, care ar fi prezentat urme de violență.
Din cercetările efectuate a rezultat că bărbatul ar fi condus un autoturism în satul Ciobanu și ar fi fost agresat fizic de alți trei bărbați, pe motiv că ar fi condus agresiv.
În urma verificărilor efectuate, a rezultat că bărbatul care ar fi fost agresat fizic nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Totodată, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost reținut, pentru 24 de ore, condus și încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, cercetările fiind continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.
Astăzi, va fi prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârșova, cu propunere legală.
De asemenea, în cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de lovirea sau alte violențe, urmând a fi luate măsuri legale față de bărbații care l-ar fi agresat fizic pe conducătorul auto.