Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a abordat sezonul estival din acest an, sub auspiciile unei noi strategii, ca urmare a discuțiilor avute, în primăvară, cu mediul de afaceri care își desfășoară activitatea pe litoralul Mării Negre, unul dintre cele mai importante puncte de atracție turistică a sezonului estival, din România.
Astfel, la începutul acestui sezon, ANPC a desfășurat o amplă campanie de consiliere a operatorilor economici din acestă zonă, pentru a verifica modul în care aceștia sunt pregătiți pentru a oferi consumatorilor, în vara 2024, condițiile optime de petrecere a vacanței, pe litoral. În urma acestor acțiuni de preventie, operatorii economici au primit măsuri de remediere, acolo unde era cazul, și avertismente, urmând ca echipele ANPC să revină, după un timp, pentru a verifica respectarea prevederilor legale în domeniu.
Ca atare, începând cu data de 01.07.2024, ANPC desfășoară acțiuni de control în stațiunile de pe malul Mării Negre, în cadrul Comandamentului Litoral 2024.
În prima lună de activitate, comisarii ANPC au efectuat 888 acţiuni de control, în toate stațiunile, iar pentru neregulile constatate, au fost aplicate următoarele sancțiuni:
- 477 avertismente (majoritatea acestora fiind primite de operatorii economici în perioada de consiliere)
- amenzi contravenţionale în valoare de peste 4,7 milioane lei.
Acestora li s-au adăugat următoarele măsuri complementare:
- oprirea definitivă de la comercializare a produselor neconforme în valoare de circa 430.000 lei
- oprirea temporară de la comercializare a produselor cu deficiențe de etichetare sau informare, în valoare de circa 800.000 lei
- oprirea temporară a prestării de servicii, până la remedierea deficiențelor, pentru 58 de operatori economici
- propunerea încetării practicilor comerciale incorecte pentru 8 operatori economici.
”Cred că dialogul și consilierea operatorilor economici reprezintă soluția pentru respectarea drepturilor consumatorilor și mi se pare deplasat să invoci tot felul de scuze, pentru mizeria și problemele pe care le găsesc, în continuare, comisarii, pe litoral, în condițiile în care ai trecut printr-o etapă de informare și prevenție, din partea ANPC, și ți-au fost aduse la cunoștință prevederile legale pe care, în anii trecuți, unii operatori economici susțineau că nu le cunosc, deși aveau această obligație” – Sebastian Hotca, președinte interimar ANPC.
Principalele abateri constatate sunt:
- comercializarea sau folosirea unor produse alimentare cu data limită de consum/data durabilității minimale depășită;
- condiții igienico-sanitare precare la prestarea serviciilor de alimentație publică;
- folosirea unor echipamente frigorifice sau de gătire neigienizate sau deteriorate;
- utilizarea unor produse și proceduri nesigure, în cadrul activității de prestare servicii de alimentație publică;
- nerespectarea condițiilor prescrise și declarate de depozitare a materiilor prime, a preparatelor culinare sau a băuturilor răcoritoare și apă minerală conform indicațiilor producătorului;
- nerespectarea regimului temperaturilor de depozitare pentru produsele alimentare;
- nerespectarea vecinătăților produselor în spațiile frigorifice din unele blocuri alimentare;
- neafișarea ingredientelor cu potențial alergen utilizate pentru realizarea preparatelor;
- neafișarea mențiunilor specifice pe etichetele preparatelor obţinute din produse alimentare congelate;
- lipsa informațiilor referitoare la cantitățile de ingrediente, declarția nutrițională și prezența aditivilor în produsele finite/mâncărurile furnizate de unitățile de restaurație colective;
- utilizarea unor ustensile neprofesionale de bucătărie;
- lipsa verificării metrologice pentru unele mijloace de măsurare;
- utilizarea unor practici comerciale incorecte, înșelătoare;
- comercializarea unor jucării cu deficiențe:
- fără traducere în limba română a elementelor de identificare și caracterizare, pe etichete (mențiunile referitoare la denumirea și adresa importatorului, nemenționarea avertismentelor si recomandărilor speciale destinate vârstei copiilor etc.),
- jucării notificate prin sistemul de alertă european pentru produse nealimentare RAPEX, ca fiind periculoase,
- jucării purtând mărci înregistrate fără a avea licență pentru a putea fi comercializate sau marcajul CE neconform;
- deficiențe privind etichetarea produselor textile:
- lipsa mențiunilor referitoare la compozitia textilelor,
- lipsa traducerii în limba română a elementelor de caracterizare și identificare a produselor de import;
- deficiențe privind indicarea prețurilor pe toate produsele expuse la comercializare și menționarea prețurilor per unitatea de măsură;
- folosirea unor spații de joacă neigienizate, cu deficiențe de informare referitoare la avertismente și modalități de utilizare a echipamentelor, cu componente deteriorate, care pot pune în pericol sănătatea sau chiar viața copiilor;
- nerespectarea măsurilor dispuse.
Activitatea Comandamentului Litoral 2024 va continua până la finalul sezonului estival, iar comisarii ANPC vor veghea permanent, în această perioadă, modul în care operatorii economici își desfășoară activitatea la malul Mării Negre și respectă drepturile consumatorilor aflați în vacanță și, în mod deosebit, dacă sunt duse la îndeplinire măsurile de remediere a deficiențelor dispuse în verificările anterioare.