Strada Acad. Petre T. Frangopol (fostă Cuarțului) beneficiază de o infrastructură modernă pe care traficul rutier se poate realiza în cele mai bune condiții. Echipele Confort Urban au finalizat lucrările de reamenajare a carosabilului. Este ultima stradă asfaltată din totalul celor 8 ce au fost construite de la zero în acest cartier.
Potrivit proiectului, s-a executat prima etapă a lucrărilor de amenajare a zonei carosabile, care prevede un strat de asfalt și un acostament de 50 de cm de piatră. Echipele Confort Urban au intervenit doar pe terenurile care aparțin municipalității, o parte din drumuri se află în proprietatea privată a riveranilor.
Prin programul de investiții în infrastructura rutieră implementat de Primăria Municipiului Constanța în cartierul Universitate, au fost asfaltate străzile Smaraldului, Opalului, Safirului, Perlei, Agatului, Topazului și Ametistului.
VIDEO: