Ca urmare a imaginilor făcute publice de reprezentanții sindicatelor și mass-mediei, cu privire la logistica precară de care ar dispune polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, Compartimentul de Relații Publice al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța este abilitat să comunice următoarele:
În imagini a fost prezentată o autospecială de poliție care arăta astfel în urmă cu aproximativ doi ani, în prezent aceasta fiind reparată.
Deși comanda instituției a transmis numeroase solicitări către toate subunitățile de poliție din județul Constanța, în care a solicitat să se comunice autospecialele care au probleme, în vederea reparării acestora, pentru cea la care fac referire reprezentanții sindicatelor și ai mass-mediei nu a fost transmisă nicio solicitare de a fi recolantată.
De altfel, menționăm că, de la începutul anului, au fost colantate 37 de autospeciale de poliție și au fost efectuate 600 de reparații și revizii la autospecialele Inspectoratului.
Totodată, cu privire la autospeciala de poliție, prezentată în imagini, care ar fi avut plăcuțele de frână uzate, facem precizarea că nu a existat și nu există până în prezent nicio solicitare de introducere în service, astfel încât acest autovehicul să fie programat pentru efectuarea oricăror reparații, ceea ce poate duce la supoziția că imaginile prezentate de unele sindicate și unii reprezentanți ai mass-mediei pot fi nerealiste sau chiar tendențioase și ne rezervăm dreptul de a fi sceptici cu privire la veridicitatea imaginilor sau cu privire la faptul că această autospecială ar putea aparține instituției noastre.
Facem, de asemenea, mențiunea că parcul auto al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța dispune în prezent de peste 450 de autospeciale, 159 dintre acestea fiind noi și achiziționate în ultimii cinci ani, autospecialele vechi fiind scoase din uz și casate.
Având în vedere aspectele menționate anterior, apreciem că este un mod nerealist de prezentare a situației de fapt, ceea ce este posibil să ducă la dezinformare din partea reprezentanților sindicatelor sau a mass-mediei, aspect care, din păcate, se răsfrânge asupra insituției în ansamblul ei, precum și a muncii depuse de polițiștii din cadrul acesteia.
În ceea ce privește afirmațiile referitoare la sediile de poliție, care ar fi degradate, suntem în măsură să aducem la cunoștința opiniei publice faptul că, în ultimii cinci ani, au fost investiți aproximativ 20 de milioane de lei, bani proveniți din fonduri europene sau din bugetul propriu, în renovarea sau reabilitarea unor sedii de poliție, cum ar fi Centrul Operational, Secția 2 Poliție Vama Veche – 2 Mai. Totodată, s-au depus documentele pentru obținerea de fonduri nerambursabile pentru renovarea sediilor Poliției Municipiului Mangalia, Poliției Municipiului Medgidia, Poliției Orașului Năvodari etc.
De asemenea, în perioada anilor 2020 – 2022 au fost renovate peste 10 grupuri sanitare ale posturilor de poliție, lista clădirilor renovate sau reabilitate regăsindu-se pe site-ul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, Secțiunea Informații Publice – Achiziții Publice.
Cu referire în special la Postul de poliție Tortoman, care nu este racordat la rețeaua de canalizare și apă, menționăm că în localitatea respectivă nu există o astfel de rețea la care postul de poliție să poată fi racordat, motiv pentru care s-a recurs la soluția instalării unui grup sanitar ecologic.
În ceea ce privește imaginile prezentate în spațiul public, ce ar înfățișa Postul de Poliție Tuzla, acesta nu mai funcționează în clădirea respectivă de aproximativ patru ani, aceasta urmând a fi renovată din fonduri proprii sau prin accesarea unor fonduri eruropene. Totodată, precizăm că, în baza unui contract de comodat, polițiștii din Tuzla își desfășoară activitatea în sediul unei alte instituții, unde au condiții adecvate (birouri, apă curentă, grupuri sanitare etc.).
De altfel, menționăm că se are în vedere permanent renovarea, reabilitarea sau, acolo unde este cazul, construirea unor noi sedii de poliție pentru subunitățile ale căror clădiri necesită astfel de lucrări.
În ceea ce privește aspectele privind uniforma polițiștilor, care s-ar fi degradat, conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Constanța a dispus ca polițiștii care au avut astfel de probleme să se prezinte la sediul instituției, pentru a preda uniforma deteriorată, ce va fi înlocuită fără costuri suplimentare, până în prezent fiind sub 2% astfel de cazuri sesizate Serviciului Logistic.
Reiterăm faptul că, în permanență, comanda Inspectoratului de Poliție Județean Constanța manifestă deschidere și disponibilitate pentru dialog față de sindicate și mass-media, fiind interesată de problemele cu care se confruntă polițiștii, identificând soluții pentru rezolvarea acestora, în măsura în care acestea sunt sesizate.
Astfel, adresăm rugămintea tuturor polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța sau celor detașați pe litoral să sesizeze de îndată orice problemă șefului nemijlocit sau conducerii instituției. De asemenea, sesizările polițiștilor pot fi transmise și în scris la adresa de email: [email protected].
În concluzie, considerăm că afirmațiile făcute de unii reprezentanți ai sindicatelor sau ai mass-mediei, care nu sunt în concordanță cu realitatea și care nu sunt prezentate imediat conducerii pentru a putea fi remediate cu celeritate, pot duce la dezinformarea opiniei pubice, precum și la crearea unui sentiment de nesiguranță în rândul cetățenilor cu privire la profesionalismul polițiștilor, precum și în rândul acestora in urmă, cu privire la respectarea drepturilor și asigurarea necesarului logistic.
Ne exprimăm dezacordul cu privire la astfel de manifestări instigatoare și denigratoare la adresa instituției, firesc fiind ca problemele cu care se confruntă polițiștii să fie aduse la cunoștință, pe cale legală, structurilor abilitate din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, în vederea remedierii acestora, fapt realizat în mod permanent și constant de instituție, prin toate structurile abilitate.