În perioada 15-18 august 2024, în contextul minivacanței prilejuite cu ocazia sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Tulcea va mobiliza efective suplimentare, iar polițiștii tulceni vor fi la datorie și vor desfășura activități pe două paliere: unul este cel de prevenire și descurajare, iar al doilea este de combatere a faptelor antisociale și de impunere fermă a legii.
Începând de mâine, 15 august, vor fi în stradă :
- poliţiştii de la ordine publică vor asigura ordinea și liniștea publică, aceștia aflânu-se în stradă și în proximitatea locurilor cu un aflux mare de persoane.
- poliţiștii rutieri vor acționa cu aparatele din dotare în vederea depistării în timp util a conducătorilor auto ce pot pune viața în pericol a celorlalți participanți la trafic.
-polițiștii de la Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase vor supraveghea desfășurarea în mod legal a manifestărilor în timpul cărora se utilizează articole pirotehnice.
-polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice se vor asigura ca activitățile economice să se desfășoare legal și în siguranță. - polițiștii de la investigaţii criminale vor acționa atât în municipiul Tulcea cât și în zona adiacentă, pentru prevenirea criminalității și a furturilor, dar și polițiștii de la alte structuri pentru prevenirea victimizării persoanelor prin diverse infracțiuni, pentru combaterea oricăror evenimente care ar putea afecta liniştea cetăţenilor, precum și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.
La nivelul județului Tulcea, în perioada susmenționată vor fi în desfășurare mai multe evenimente publice și cultural-artistice cum ar fi :
Pe data de 15 august 2024
– Zilele municipiului Tulcea ,Tulcea Fest 2024
– Ziua Marinei Române
-Ziua satului Lăstuni
-Ziua localității Nicolae Bălcescu
– Hramul Mănăstirii „Celic-Dere”, în localitatea Telița
– Manifestări religioase la mănăstirile Saon și Cocoș
În perioada 14-16 august 2024
-Zilele orașului Sulina
În perioada 12-18 august 2024 - Festivalul Internațional de Film „Anonimul” în localitatea Sfânul Gheorghe
Modul de acțiune va fi unul predominant preventiv, însă, dacă vor fi constatate încălcări ale legii, fiecare situație va fi supusă unei evaluări individuale și vor fi luate măsuri în consecință.
Activitățile vor fi desfășurate în sistem integrat, împreună cu celelalte instituții cu atribuții în asigurarea ordinii și liniștii publice.
Se va acorda o atenţie deosebită locurilor cu mare fluenţă de persoane, în care urmează să se desfăşoare manifestări publice, activităţi culturale, sportive, de agrement, pentru menţinerea unui climat corespunzător de siguranţă.
Având în vedere că în această perioadă se înregistrează o creștere a traficului rutier , polițiștii tulceni își vor intensifica eforturile pentru creșterea gradului de siguranță rutieră și pentru a veni în sprijinul conducătorilor auto.
Pentru fluidizarea traficului rutier şi prevenirea producerii accidentelor de circulație, poliţiştii rutieri vor fi prezenți pe drumurile naționale cât și pe cele județene și comunale, pentru depistarea conducătorilor auto care reprezintă un pericol pe drumurile publice .
În această perioadă, vă recomandăm să manifestați o atenție deosebită în ceea ce privește protecția personală. Dacă planificați să părăsiți locuința, asigurați-vă că ați încuiat ușile și ferestrele.
Având în vedere evenimentele publice din această perioadă, unde se vor forma aglomerări de persoane, vă recomandăm să supravegheați permanent copiii.