În contextul minivacanței prilejuite de Ziua Marinei Române și Sărbătoarea Sfintei Marii, polițiștii continuă acțiunile, în județul Constanța, independent sau în sistem integrat cu jandarmii, pentru siguranța cetățenilor aflați în această perioadă pe litoralul Mării Negre.
Astfel, polițiștii din structurile de ordine publică acționează, permanent, în teren, pentru ca manifestările publice din această perioadă să se desfășoare fără incidente, asigurând o prezență vizibilă în stradă și intervenția promptă la evenimentele semnalate, în sprijinul și pentru siguranța turiștilor și a constănțenilor.
Totodată, polițiștii rutieri acționează pentru creșterea siguranței în trafic, prin depistarea și luarea măsurilor legale față de conducătorii auto care încalcă regulile de circulație.
Astfel, în noaptea de 16-17 august a.c., polițiștii rutieri au desfășurat o acțiune sub coordonarea ofițerilor Direcției Rutiere din Poliția Română.
La acțiune au participat și polițiști rutieri delegați din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, Brigăzii Autostrăzi, precum și din județele Călărași și Ilfov.
În cadrul activităților derulate, au fost legitimate peste 680 de persone și au fost verificate 649 de vehicule.
Au fost testați cu aparatul etilotest 614 conducători auto și 82 cu aparatul din dotare, în vederea stabilirii indiciilor cu privire la eventuala prezență a substanțelor psihoactive.
În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 67 de sancțiuni contravenționale, 15 dintre acestea fiind aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză și 12 pentru conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice.
Valoarea sancțiunilor contravenționale este de peste 43.000 de lei.
Au fost scoşi din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalţi participanţi, 41 de șoferi, față de care a fost luată măsura reţinerii permisului de conducere, 25 dintre acestea fiind reținute pentru depășirea limitei legale de viteză, 3 pentru indicii cu privire la consumul de substanțe interzise, 6 pentru conducere sub influența alcoolului, iar 7 pentru alte abateri de la regimul circulației rutiere.
De asemenea, au fost oprite din a circula opt vehicule care nu prezentau siguranţă pe drumurile publice, până la remedierea problemelor constatate.
Pentru ca vacanța dumneavoastră să se desfășoare în siguranță, vă recomandăm să evitați conflictele, să nu consumați alcool în exces și să nu consumați substanțe interzise.
Pentru a preveni ambuteiajele și implicarea în evenimente rutiere, manifestați prudență în trafic, respectați regulile de circulație și indicațiile polițiștilor rutieri.
Supravegheați-vă în permanență copiii, respectați indicațiile salvamarilor și semnificația steagurilor arborate de aceștia, nu intrați în apa mării dacă este arborat steagul roșu.
În cazul în care călătoriți pe distanțe lungi, efectuați opriri regulate, pentru a preveni instalarea stării de oboseală, cu consecințe negative asupra vigilenței la volan.
Păstrați distanța față de autovehiculul din față și folosiți centura de siguranță.
Păstrați-vă calmul pe durata deplasării și manifestați respect în trafic, pentru a preveni riscul de a fi implicat într-un eveniment rutier.
Apelați numărul de urgență 112 sau cereți ajutorul unui polițist, dacă sunteți în pericol!
„Vă dorim o vacanță în siguranță!”, au transmis reprezentanții IPJ Constanța.