Criminaliștii din Bihor fac anchetă la un bazin de înot din județ, după ce un copil de 8 ani a murit în timpul unui curs. Băiatul era însoțit de unul din părinți și de instructor în momentul în care i s-a făcut rău în apă.
Tragedia a avut loc luni după-amiază, cazul fiind semnalat la ora 16.45 prin apelul de urgenţă 112, iar la faţa locului au ajuns echipaje de medici şi patrule de poliţişti din Vaşcău şi Nucet, informează ebihoreanul.ro.
Copilul, un băieţel în vârstă de 8 ani, participa la un curs de înot organizat de un instructor privat, care închiriase bazinul aflat în administrarea Primăriei Ştei şi construit în curtea unei şcoli din oraş.
Potrivit unor martori, băieţelul venise cu tatăl său la curs şi i s-ar fi făcut rău în timp ce era în apă. El a fost scos în viaţă din bazin, iar instructorul a sunat imediat la 112, dar copilul şi-a pierdut cunoştinţa.
Medicii sosiţi la faţa locului au încercat mai bine de o oră să-l resusciteze, însă, din nefericire, fără succes. După ora 18, medicii au fost nevoiţi să-i declare decesul.
Polițiștii fac cercetări pentru a stabili cu exactitate ce s-a întâmplat, cauza exactă a decesului urmând să fie stabilită în urma efectuării necropsiei.
Sursa: Digi24.