La data de 20 august a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Mangalia – Secția 2 Poliție Vama Veche – 2 Mai au desfășurat o acțiune pentru menținerea ordinii și liniștii publice, prevenirea faptelor cu violență și a consumului de alcool sau substanțe psihoactive.
În cadrul activităților derulate, au fost legitimate peste 50 de persoane și au fost verificate 34 de vehicule.
În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 5 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 2.800 de lei.
Totodată, a fost retras un set de plăcuțe cu numere de înmatriculare.
Pe parcursul activităților, polițiștii au identificat, pe strada Falezei din localitatea Vama-Veche, două persoane, având un comportament nefiresc.
În urma efectuării controlului corporal, polițiștii au descoperit în rucsacul unui tânăr de 18 ani, o țigaretă confecționată artizanal, ce conținea o substanță vegetală de culoare verde-olive.
De asemenea, în borseta unui bărbat, de 38 de ani, polițiștii au găsit o țigaretă confecționată artizanal.
În cauză au fost sesizați polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, potrivit competenței.
La acțiune au participat și jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Tomis Constanța.