Ca urmare a informațiilor apărute în spațiul public, privind un polițist rutier delegat în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța care, la data de 20 august a.c., ar fi fost victima unui accident rutier în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, respectiv dirijarea traficului rutier, accident rutier la care nu s-ar fi efectuat cercetarea la fața locului, Compartimentul de Relații Publice al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța aduce mai multe clarificări.
La data de 20 iulie a.c., un agent de poliție delegat din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, aflat în dispozitivul de fluență a traficului la intersecția dintre D.N. 39 și D.N. 38, a solicitat prezența la fața locului a unui ofițer din cadrul Serviciului de Siguranță Rutieră.
La sosirea acestuia, agentul de poliție i-a comunicat faptul că, în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, echipamentul din dotare i-ar fi fost atins de oglinda laterală a unui autoturism aflat în deplasare, fără a exista contact fizic între corpul polițistului și autoturism.
De asemenea, agentul de poliție a mai comunicat faptul că nu a fost victima vreunui accident rutier, nu i-a fost adusă atingere integrității sau sănătății corporale și nu au rezultat pagube materiale.
De altfel, precizăm faptul că afirmația apărută în mediul online a fost retrasă (prin ștergerea comentariului adăugat, pe o rețea de socializare, la o postare de pe pagina oficială a instituției).
Menționăm că dispozitivul rutier a fost organizat si planificat cu cel puțin doi polițiști, iar pe linia asigurării fluenței rutiere potrivit necesităților posturilor, respectiv cu 1, 2 sau mai mulți polițiști.
Precizăm, pe această cale, faptul că siguranța persoanei, indiferent că aceasta este sau nu polițist, este prioritară pentru instituția noastră și orice eveniment rutier este soluționat potrivit legii.”, au transmis reprezentanții IPJ Constanța.