Kamala Harris a urcat pe scenă, alături de Tim Walz, la mitingul din Milwaukee. Cei doi au fost anunţaţi drept candidaţii Partidului Democrat pentru funcţia de preşedinte şi vicepreşedinte al Statelor Unite.
Kamala Harris a spus că alegerile prezidenţiale din SUA se reduc la o singură întrebare: „În ce fel de ţară vrem să trăim? O ţară a haosului, a fricii şi a urii? Sau o ţară a libertăţii, a compasiunii şi a statului de drept?”, potrivit News.ro.
„Fiecare are puterea de a răspunde la această întrebare”, a continuat Kamala Harris, făcând apel la vot.
„Nu, nu am câştigat încă”, i-a spus Kamala Harris unui spectator la mitingul său din Milwaukee, făcând apel la susţinătorii săi să se mobilizeze. „Luptăm pentru viitor”, a subliniat vicepreşedintele.
Amintind că rivalul său republican a promis că va fi un „dictator” în prima sa zi de mandat, Kamala Harris a spus că Donald Trump nu trebuie să mai devină „niciodată” chiriaş la Casa Albă
„Ne iubim ţara. Nu ne vom întoarce”, a spus ea.
Kamala Harris şi-a încheiat discursul în faţa unei mulţimi entuziaste în Milwaukee.
Vicepreşedintele a revenit la tema „libertăţii”, pe care a tot repetat-o de la ascensiunea sa rapidă în fruntea listei, în urmă cu doar câteva săptămâni, remarcile sale privind avortul şi drepturile reproductive primind unele dintre cele mai mari reacţii din partea mulţimii.
Ea s-a folosit chiar şi de o scurtă urgenţă medicală în mulţime pentru a sublinia unele dintre punctele campaniei sale.
„Este vorba despre a înţelege cu adevărat ce înseamnă iubirea aproapelui”, spune ea. „Este o mare diferenţă între ceea ce vorbim noi şi cealaltă parte” – adică republicanii.
Tensiunile legate de politica SUA faţă de Gaza nu au lipsit cu desăvârşire din acest spaţiu democratic sigur. Unii membri au arborat un banner pe care scria: „Finanţaţi locuinţele, nu genocidul”.
Dar pancarta a fost dată jos rapid şi probabil că puţini din mulţime au observat.
„Credem în libertate? Credem în oportunităţi? Credem în promisiunea Americii?”, i-a întrebat ea pe susţinători la despărţire. „Şi suntem pregătiţi să luptăm pentru ea?”.
Scrie digi24.ro.