Programul de reabilitare a infrastructurii pietonale din cartierul Palas acoperă tot mai multe străzi. Echipele Confort Urban intervin pe străzile Moților, Bucegi, Bucuriei, Matei Millo, Vifor Haiducul și Mihu Copilu. Se montează borduri noi, iar suprafețele trotuarelor sunt consolidate prin așternerea unui strat de piatră. Trotuarele sunt recondiționate cu un strat nou de asfalt și se amenajează casete pentru spații verzi, în care vor fi plantați arbori și arbuști ornamentali.
Se reabilitează trotuarele și pe strada Făgetului, tronsoanele delimitate de strada Ion Andreescu și bulevardul Mamaia și străzile Chiliei și Primăverii. Se înlocuiesc bordurile, iar terenul este stabilizat cu piatră peste care va fi așternut stratul de asfalt destinat traficului pietonal. De asemenea, se construiesc casete pentru spații verzi, o soluție eficientă și estetică de a integra elemente naturale în peisajul urban.
Străzile Alexandru cel Bun și Bogdan Vodă vor beneficia de o infrastructură pietonală modernă. Trotuarele au fost decapate, au fost înlocuite bordurile, iar terenul a fost stabilizat prin așternerea de piatră. În paralel se construiesc casete pentru spații verzi unde vor fi plantați arbori și arbuști ornamentali.
Lucrările de reabilitare a parcului Tăbăcărie avansează. Aspectul suprafeței pietonale se schimbă de la o zi la alta. Aleile din parc sunt reamenajate cu pavele moderne, iar infrastructura zonei pietonale este consolidată cu borduri noi.
Lucrări de amenajare a zonelor destinate circulației pietonilor au loc și pe strada Suceava și strada Adamclisi în proximitatea pieței Brotăcei, unde se reconfigurează trotuarele prin montarea de noi borduri și pavele pe strat de nisip. Trotuarele sunt decapate, se înlocuiesc vechile borduri și se stabilizează terenul cu piatră, astfel încât să permită așternerea stratului de suport peste care se montează pavele moderne.
De asemenea, pe bulevardul Tomis, în zona delimitată de blocurile M1-N2, se reabilitează aleile de acces în scările de bloc și aleile pietonale situate între imobile.
Vă cerem scuze pentru disconfortul creat și facem din nou apel către conducătorii auto să nu parcheze mașinile în zonele în care se efectuează lucrări, pentru a nu îngreuna accesul utilajelor.”, au transmis reprezentanții Primăriei Constanța.