La data de 22 august a.c., polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Infracționalității de Mediu au desfășurat o acțiune de verificare a societăților comerciale și a persoanelor fizice care utilizează sau comercializează substanțe periculoase ori gestionează deșeuri.
Astfel, au fost controlați 7 operatori economici și au fost verificate 24 de persoane fizice din municipiul Constanța, orașul Năvodari, comuna Castelu și Portul Constanța Sud – Agigea.
În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 4 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 156.0000 de lei. De asemenea, a fost retras un certificat de înmatriculare.
Totodată, au fost constatate 5 infracțiuni la O.U.G. 195/2005, privind protecția mediului, precum și la O.U.G. 92/2021, privind regimul deșeurilor.
Asstfel, în urma verificărilor efectuate la o societate comercială din comuna Castelu au fost descoperiți 10 litri de ierbicid și fungicid (substanțe periculoase) cu termenul de valabilitate expirat.
În cauză cercetările sunt continuate de polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunii de neluarea măsurilor de eliminare totală a substanțelor periculoase care au devenit deșeuri.
La acțiune au participat și polițiști din cadrul Serviciului de Sigurață Rutieră, precum și spacialiști ai Gărzii de Mediu Constanța.