Prin utilizarea acestui site, sunteți de acord cu Politica de Confidențialitate și Termenii de Utilizare.
Accept
Sea PressSea Press
  • Politică
  • Local
  • Ediție
  • Justiție
  • Sănătate
  • Externe
  • Cultural
  • Sport
  • Monden
  • Social
  • Contact
Citești: UPDATE Marcel Ciolacu va candida pentru Președinția României
Share
Font ResizerAa
Font ResizerAa
Sea PressSea Press
  • Politică
  • Local
  • Ediție
  • Externe
  • Sport
  • Ultima oră
  • Politică
  • Local
  • Ediție
  • Justiție
  • Externe
  • Cultural
  • Sănătate
  • Sport
  • Social
  • Contact
  • Advertise
© 2024 Seapress Company All Rights Reserved.
Sea Press > TOP > UPDATE Marcel Ciolacu va candida pentru Președinția României
Politică

UPDATE Marcel Ciolacu va candida pentru Președinția României

UPDATE Marcel Ciolacu va candida pentru Președinția României PTc4MCZoPTQ0MCZoYXNoPTUyMmYzZDU3MTY1MzI2YWE5MzkwNTM5NGU3OGM3ZTNl.thumb
Marcel Ciolacu. Foto: Inquam Photos / Ilona Andrei
Omar Mustafa
Omar Mustafa Publicat 24 august 2024 2.2k Vizualizări
SHARE

Social-democraţii se reunesc sâmbătă într-un Congres ordinar, pentru a-şi alege noua conducere, premierul Marcel Ciolacu fiind singurul intrat în cursa pentru un nou mandat la şefia partidului.

Conținut
UPDATE 12:20 Ciolacu, atac la PNL și IohannisUPDATE 11:30 Lia Olguța Vasilescu: „Venirăm și noi de la Craiova”UPDATE 11:00 Mesajul lui Grindeanu pentru PNLUPDATE 10:37UPDATE 10:30 Simonis, atac la Iohannis UPDATE 10:15 A început Congresul PSDUPDATE 09:29 Marcel Ciolacu a ajuns la Romexpo

Consiliul Politic Naţional al PSD a stabilit vineri detaliile organizatorice ale Congresului şi a aprobat moţiunea cu care va candida Marcel Ciolacu pentru un nou mandat de preşedinte.

UPDATE 12:20 Ciolacu, atac la PNL și Iohannis

Congresul PSD nu a fost doar despre alegerea viitorului președinte al partidului sau desemnarea candidatului social democrat la alegerile prezidențiale, cât și despre atacuri îndreptate spre colegii din Coaliție sau către actualul și fostul președinte al României. Marcel Ciolacu i-a criticat în discursul său pe ultimii șefi de stat, pe care i-a descris ca fiind „un președinte turnător și un președinte absent”.

„Avem generații întregi care fac astăzi pasul spre maturitate, după ce și-au trăit copilăria și adolescența, între un președinte turnător și un președinte absent. Trebuie să le spunem că, în ultimii 20 de ani, disprețul, sfidarea și nepăsarea față de oameni au fost accidente ale istoriei. Trebuie să le spunem că instituția prezidențială nu este și nici un malaxor de tocat vieți și nici o agenție de turism personală. Trebuie să le spunem că democrația nu se conjugă niciodată cu verbul a „urî”, a declarat Marcel Ciolacu în discursul său.

UPDATE 11:30 Lia Olguța Vasilescu: „Venirăm și noi de la Craiova”

Lia Olguta Vasilescu a avut un moment total diferit în discursul său din cadrul congresului PSD. Social democrata i-a luat la „rost” pe candidații de la alegerile prezidențiale, dar și pe foștii președinți Traian Băsescu și Klaus Iohannis.

„Venirăm și noi de la Craiova, de la 240 de ciuci distanță, că așa se spune acum de când ostașul s-a apucat să borneze toate autostrăile și să scrie bestseller-uri. M-ați întrebat dacă am adus cartea lui Ciucă al nostru, că e chiar al nostru, e din Dolj. Și le-am zis că nu a apărut nici la noi deocamdată, dar am înțeles că se toarnă un film la Hollywood și că Bruce Willis, care joacă rolul ostașului are ceva probleme. Dar stați liniștiți că o să vedeți filmul cât de curând. Tot din Dolj se revendică și alt candidat la prezidențiale. Geoană și el poate să joace un film de acțiune că știe ceva bătaie că a mai luat. Și Simion a încercat să aibă legătură cu Craiova la alegerile locale. L-a mințit Palada că are un candidat la 3-4 procente în spatele meu. A fost la 40 și de asta nu mai calcă pe acolo. În schimb, doamna Elena Lasconi n-a apărut la Craiova, n-avem nici Vama Vevche și nici colegi cu barbă care să cânte așa cum s-a întâmplat la Cluj, la Untold. Și din cauza asta cred că abia la Târgul de Crăciun o mai prindem. Asta e legătură candidaților la prezidențiale cu Craiova și cu județul Dolj. Nici Băsescu sau Iohannis nu s-au omorât să calce în judet. Bosescu venea ceva mai des, era prieten cu Antonie Solomon până s-au certat și i-au făcut dosar. Pentru Iohannis nu suntem suficienți de exotici. Ne-am gândit noi să luăm un tablou pe care să îl arunce în Dunăre niște băieți mai bronzați ca în Africa, dar la PNL nu mai sunt tablouri cu Iohannis, sunt doar cu Ciucă și alea se ridică cu macaraua”, a declarat Lia Olguța Vasilescu.

UPDATE 11:00 Mesajul lui Grindeanu pentru PNL

Partidul Social Democrat are nevoie de unitate şi de continuitate, iar actualul PSD, în actuala formulă de conducere, a demonstrat că este cea mai bună soluţie pentru români, a declarat prim-vicepreşedintele partidului, Sorin Grindeanu.

„Este vital pentru anii viitori să construim împreună formula de succes care ne va reprezenta la alegerile care urmează. PSD este partidul care a demonstrat permanent că ştie, poate şi mai ales doreşte să fie un promotor al evoluţiei sociale şi economice! O evoluţie construită pe rezultate concrete, palpabile, care au condus atât la stabilitatea societăţii în ansamblu, cât şi a clasei politice din România! O evoluţie care face din PSD nu doar cel mai mare partid românesc, ci şi cel mai matur, performant şi, nu în ultimul rând, singurul partid responsabil din România. Actualul PSD, în actuala formulă de conducere, a demonstrat că este cea mai bună soluţie pentru români”, a transmis Sorin Grindeanu, sâmbătă, la Congresul PSD, unde va fi aleasă noua conducere a partidului.

Atacurile către colegii de Coaliție continuă la congresul PSD. Sorin Grindeanu i-a atacat dur pe liberali, pe care i-a numit pe rând albine, paraziți și impostori. Social democratul a avut și un mesaj pentru liberali, spunându-le că „disperarea de a supraviețui poate duce la uitarea esențialui și anume că saltul lor poate să fie și în gol”.

„Trebuie să ieșim din haosul care prin interese meschine unii încearcă să prăbușească România. Este atât de ușor să dărâmi, dar cel mai greu este să construiești pe baze solide, pe toate palierele. Trebuie să ieșim din paradigma unei Românii eșuate. Să aducem cu picioarele pe pământ armatele de ostași galbeni care se visează a fi brokeri de putere în România. Se pretind un fel de roi de harnic, albine care dau miere, dar de fapt nu fac decât să stea cu mâinile în buzunarele altora. Cel mai bine se pricep să fure munca altora. Sunt de fapt, nu albine, viespi care își fac cuibul în casele altora și încearcă să îi alunge pe locuitorii de drept. Așa zișii ostași care vor să ne facă că credem că sunt apostolici și scriitori de succes. În realitate sunt doar niște impostori, specializații în politici parazitare ca orice paraziți încearcă să ucidă încet, nemilos, cu viclenie gazda care i-a ținut în viață. Ei vor doar prin niște tumbe politice să găsească un alt organism pe care să îl paraziteze Le transmit atât, disperarea de a supraviețui poate duce la uitarea esențialui și anume că saltul lor poate să fie și în gol”, a declarat Sorin Grindeanu la Congresul PSD.

UPDATE 10:37

Secretarul general al PSD Paul Stănescu a declarat, înaintea Congresului de sâmbătă al partidului, că e de părere că Marcel Ciolacu va ajunge în turul al doilea al alegerilor prezidențiale. Social-democratul a mai spus că PSD dorește să continue coaliția cu PNL, însă consideră că premierul ar trebui să fie numit patru ani, ca să aibă timp să desfășoare un program care să dezvolte România. „Nu cred rotirile astea sunt bune. A fost un caz, o situație de excepție, una excepțională”, a mai spus el.

Pe de altă parte, prim-vicepreședintele PSD Sorin Grindeanu a declarat, înaintea Congresului de sămbătă al partidului, că trebuie să existe o discuție serioasă despre regionalizare, precum și despre modificarea Constituției, deoarece Legea fundamentală are „anumite minusuri” și există un „vid constituțional”. El a mai spus că, după 20 de ani de președinți de dreapta este momentul unui șef de stat de stânga. 

UPDATE 10:30 Simonis, atac la Iohannis 

Congresul PSD a început direct cu atacuri la adresa actualului președinte. Alfred Simonis l-a criticat pe Klaus Iohannis pentru „apetența pentru lux”, precizând că aceste lucruri nu erau cunosute de români în momentul în care l-au votat pe actual șef de stat.

”Trebuie să învățăm și din aceasta victorie cum mai ales trebuie să învățăm din înfrângerile din 2009 și 2014. Știm că am evoluat, dar trebuie să îi convingem și pe români de asta. Să voteze după 20 de ani un președinte pe care îl cunosc. Românii au votat mai întâi povestea și apoi omul. Știam noi de apetența pentru lux? Pentru concedii prelungite4? Avioane private? Atunci când românii au votat? Nu! A venit legenda, au crezut-o și după aceea realitatea i-a lovit crunt. Suntem diferiți de adversarii noștri, suntem mai buni decât ei”, a declarat Alfred Simonis chiar la deschiderea congresului PSD.

UPDATE 10:15 A început Congresul PSD

Congresul PSD pentru alegerea noii conduceri a formaţiunii şi desemnarea candidatului pentru alegerile prezidenţiale a început sâmbătă, la Romexpo.

Potrivit organizatorilor, 2.380 de delegaţi au fost convocaţi pentru a vota noua echipă de conducere a PSD.

Premierul Marcel Ciolacu este singurul candidat înscris în competiţia pentru şefia PSD, el urmând să obţină un nou mandat.

UPDATE 09:29 Marcel Ciolacu a ajuns la Romexpo

Marcel Ciolacu a ajuns la Romexpo, unde se desfășoară congresul PSD. El nu s-a oprit să dea declarații jurnaliștilor. A spus doar „mă aventurez”, apoi s-a scuzat spunând că vrea să discute cu colegii de partid.

Pentru prima dată în istoria partidului, preşedintele PSD va fi votat, la Congres, electronic.

„Există acest vot electronic, există depunerea candidaturilor pe moţiuni, s-a votat şi acceptarea moţiunii domnului Marcel Ciolacu, care cuprinde şi lista nouă a celor care vor face parte din conducerea partidului. (…) Este aprobată modificarea Statutului astfel încât să existe patru noi vicepreşedinţi pe domenii de activitate care sunt acum în echipa PSD şi vor cere împreună cu domnul Marcel Ciolacu votul Congresului de mâine”, a spus purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu, vineri, după şedinţa Consiliul Politic Naţional, care a avut loc la Vila Lac.

Potrivit acestuia, printre vicepreşedinţii pe domenii de activitate se numără Florin Jianu şi Elisabeta Lipă.

„Sunt, de asemenea, tineri care au ajuns în propunerile de vicepreşedinţi cum este domnul Şoldan de la Suceava, care a avut acel succes spectaculos”, a adăugat purtătorul de cuvânt al PSD.

Marcel Ciolacu a propus ca sâmbătă, dacă vor exista candidaturi în timpul Congresului, ele să fie acceptate, a informat Romaşcanu.

Tot vineri, într-o postare pe pagina de Facebook a PSD, ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Bogdan Ivan, anunţa că pentru prima dată în istoria partidului votul la Congres va fi online.

”Pe 24 august, PSD îşi va alege viitoarea conducere şi va desemna candidatul la funcţia de preşedinte. Pentru prima dată în istoria partidului nostru, votul va fi unul online, numărătoarea votului va fi una electronică, iar rezultatul votului îl vom afla în câteva zeci de minute, nu în câteva ore, aşa cum s-a întâmplat în ultimii 34 de ani”, a arătat acesta.

La Congresul de sâmbătă, Marcel Ciolacu va prezenta ”Planul pentru România” şi le va cere colegilor săi sprijinul pentru a câştiga alegerile prezidenţiale din acest an.

El a anunţat săptămâna aceasta că a luat decizia de a candida la funcţia de preşedinte al României.

„Am decis să îmi depun candidatura la Preşedinţia României. Am luat această decizie după ce m-am consultat cu românii, cu familia mea şi cu colegii mei din partid. La Congresul de sâmbătă voi veni în faţa românilor cu Planul meu pentru România şi le voi cere colegilor mei sprijinul pentru a câştiga alegerile prezidenţiale”, preciza Ciolacu, marţi, într-o postare video pe Facebook.

Liderul PSD a subliniat că se simte pregătit să-şi asume responsabilitatea de a fi preşedintele tuturor românilor.

„Nu m-am dat niciodată înapoi de la lucrurile grele. Am preluat preşedinţia PSD într-un moment foarte dificil şi, împreună cu colegii mei, am reuşit să recâştigăm încrederea oamenilor. Am acceptat răspunderea de a fi prim-ministru într-unul dintre cele mai complicate momente din istoria recentă. Şi am reuşit, alături de colegii mei din Guvern, să punem lucrurile în ordine. Sunt pregătit să-mi asum acum responsabilitatea de a fi preşedintele tuturor românilor. Am credinţa că pot contribui la viitorul ţării mele – un viitor în siguranţă şi bunăstare. Aşa să ne ajute Dumnezeu!”, a transmis Marcel Ciolacu.

Surse: AGERPRES / Digi24.

Vezi și:

Marcel Ciolacu și-a definitivat echipa de conducere
Articolul precedent Incendiu la o casă din Medgidia, noaptea trecută. O femeie a fost transportată la spital pompieri Incendiu la o casă din Medgidia, noaptea trecută. O femeie a fost transportată la spital
Articolul următor Statele membre ignoră cererea Ursulei von der Leyen de a nominaliza câte un bărbat şi o femeie drept comisar INSTANT FINAL PPE URSULA 09 INQUAM Photos Octav Ganea Statele membre ignoră cererea Ursulei von der Leyen de a nominaliza câte un bărbat şi o femeie drept comisar
2 Comments
  • Pingback: Ciolacu își anunță candidatura cu un atac la Băsescu și Iohannis
  • Pingback: PNL iese la atac după criticile de la congresul PSD

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele știri

FOTO Doi pescari au fost răniți grav după ce barca lor a lovit un capac de pe mal / A intervenit elicopterul SMURD/ Ce spune Garda de Coastă 9345a85e 8e93 4baf b059 10802bc945de
FOTO Doi pescari au fost răniți grav după ce barca lor a lovit un capac de pe mal / A intervenit elicopterul SMURD/ Ce spune Garda de Coastă
Actualitate Local
UPDATE Accident cu cinci persoane implicate între Mihai Viteazu și Tariverde WhatsApp Image 2025 05 09 at 15.00.29
UPDATE Accident cu cinci persoane implicate între Mihai Viteazu și Tariverde
Actualitate Local
Un bărbat a căzut de pe schelă, etaj 5, în Mamaia. A intervenit un echipaj de terapie intensivă UPDATE 4f43edda f004 46a7 9c0f 7731a1c66971
Un bărbat a căzut de pe schelă, etaj 5, în Mamaia. A intervenit un echipaj de terapie intensivă UPDATE
Local TOP
FOTO Operațiunea Jupiter în Constanța și Tulcea: Polițiștii au descoperit și ridicat bani, bijuterii de lux și dispozitive electronice WhatsApp Image 2025 06 07 at 14.05.34
FOTO Operațiunea Jupiter în Constanța și Tulcea: Polițiștii au descoperit și ridicat bani, bijuterii de lux și dispozitive electronice
Actualitate Local
Un șofer cu permis moldovenesc fals a fost depistat de polițiștii constănțeni WhatsApp Image 2022 07 08 at 11.49.55
Un șofer cu permis moldovenesc fals a fost depistat de polițiștii constănțeni
Actualitate Local
Acțiune pe drumurile din Constanța și Tulcea: Amenzi de peste 98.000 de lei și 9 permise reținute WhatsApp Image 2025 04 27 at 11.01.26
Acțiune pe drumurile din Constanța și Tulcea: Amenzi de peste 98.000 de lei și 9 permise reținute
Actualitate Local

RECOMANDATE

VIDEO Inconștiență în trafic: o depășire riscantă, surprinsă pe o stradă din Constanța Imagine WhatsApp 2025 06 04 la 16.16.36 7b2cc346
EdițieLocalRecomandatRelevante

VIDEO Inconștiență în trafic: o depășire riscantă, surprinsă pe o stradă din Constanța

4 iunie 2025
FOTO VIDEO Majestatea Sa Margareta și Principele Radu au vizitat Moscheea Carol I din Constanța WhatsApp Image 2025 06 04 at 13.53.04
LocalRecomandatRelevante

FOTO VIDEO Majestatea Sa Margareta și Principele Radu au vizitat Moscheea Carol I din Constanța

4 iunie 2025
FOTO VIDEO Echipa de fotbal Farul își prezintă noul antrenor, după plecarea lui Hagi LIVE TEXT e13df6e4 e598 4544 9e2a 63e97662f270
LocalRecomandatSport

FOTO VIDEO Echipa de fotbal Farul își prezintă noul antrenor, după plecarea lui Hagi LIVE TEXT

4 iunie 2025
FOTO VIDEO Trei VICTIME au ajuns la spital rănite GRAV în urma unui accident pe bulevardul Mamaia, în fața restaurantului Dolce Vita UPDATE Image Editor 2025 06 03T234154.923
RecomandatRelevante

FOTO VIDEO Trei VICTIME au ajuns la spital rănite GRAV în urma unui accident pe bulevardul Mamaia, în fața restaurantului Dolce Vita UPDATE

3 iunie 2025
VIDEO Înjurături în incinta unei terase din Costinești: Du-te-n p**a mea! / Șeful restaurantului: M-au bufnit nervii Screenshot 2025 06 03 195212
LocalRecomandatRelevante

VIDEO Înjurături în incinta unei terase din Costinești: Du-te-n p**a mea! / Șeful restaurantului: M-au bufnit nervii

3 iunie 2025
FOTO Constanța: cireșe cu preț de lux, dar stricate. Reclamații la ANPC WhatsApp Image 2025 06 03 at 19.00.18
ActualitateLocalRecomandatRelevante

FOTO Constanța: cireșe cu preț de lux, dar stricate. Reclamații la ANPC

3 iunie 2025
ABADL lansează etapa a III-a a lucrărilor pentru protejarea Lacului Techirghiol techirghiol bai reci
EdițieLocalRecomandat

ABADL lansează etapa a III-a a lucrărilor pentru protejarea Lacului Techirghiol

3 iunie 2025
I-a ridicat rochia și a întrebat-o „îmi dai?”/ Scene de groază pentru o ucraineancă, agresată și tâlhărită în zona Alezzi, Năvodari / Agresorul e după gratii Image Editor 2025 06 02T175735.554
EdițieJustițieLocalRecomandatRelevante

I-a ridicat rochia și a întrebat-o „îmi dai?”/ Scene de groază pentru o ucraineancă, agresată și tâlhărită în zona Alezzi, Năvodari / Agresorul e după gratii

2 iunie 2025

Despre noi

SeaPress consideră că informarea corectă, onestă și directă este cea mai bună hrană pentru mintea umană și cel mai bun început pentru dezvoltarea umanității!

Contact

  • Telefon : +40753904350
  • WhatsApp Redacție : +40753904350
  • Email : [email protected]
© Copyright 2024 MEDIA TRUTH SRL. All Rights Reserved.
  • Contact
  • Termeni și condiții
Welcome Back!

Sign in to your account

Lost your password?