La data de 28 august a.c., în jurul orei 10.20, polițiști din cadrul Poliției Orașului Eforie au identificat un bărbat, de 35 de ani, care ar fi condus un autoturism pe strada Dorobanților.
În urma verificărilor efectuate s-a constatat că acesta deține permis de conducere eliberat de autoritățile unui alt stat, fără a avea valabil dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice în România.
La data de 29 august a.c., în jurul orei 04.50, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Medgidia au identificat un bărbat, de 32 de ani, care ar fi condus un autoturism pe strada Poporului, fiind sub influența băuturilor alcoolice.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.
Persoana a fost condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise și a alcoolemiei în sânge.
În ambele cauze, cercetările sunt continuate de polițiști.