Poliţiştii de frontieră tulceni au depistat în zona de competență trei persoane care transportau într-un autovehicul 28 de kilograme de sturion, specia cegă, fără a deține documente legale.
În data de 28.08.2024, poliţiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Pardina au oprit pentru control, în zona localității Plauru, un autoturism în care se aflau trei persoane, condus de către un cetățean român.
În urma controlului, polițiștii de frontieră au descoperit, în portbagaj, 28 de kilograme de sturion, de dimensiuni mici, din specia cegă.
Peștele a fost redat mediului natural în prezența unui martor asistent, a polițiștilor de frontieră şi a persoanelor depistate, iar autoturismul a fost ridicat în vederea continuării cercetărilor.
În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinerea, transportul sau comercializarea sturionilor capturați pe teritoriul României din habitatele piscicole naturale, precum și a produselor și subproduselor obținute din aceștia, fără respectarea prevederilor legale în vigoare.