Meteorologii au emis pentru zona litorală a județului Constanța cod portocaliu de fenomene periculoase, valabil până în această noapte la ora 03:00. Vor fi averse torențiale și descărcări electrice, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 25…30 l/mp și izolat de peste 40…50 l/mp.
De asemenea, până mâine, la ora 10:00, pentru Dobrogea este în vigoare un cod galben de fenomene meteorologice periculoase. În intervalul menționat, vor fi averse, descărcări electrice și intensificări ale vântului cu viteze în general de 50…55 km/h. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 15…25 l/mp și izolat de peste 30 l/mp.
Facem apel la cetățeni să evite adăpostirea sau trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare, precum şi a imobilelor aflate în construcţie, iar conducătorii auto sunt rugați să evite oprirea sau staţionarea în dreptul copacilor de pe marginea drumurilor.
Constănțenii, agenții economici și asociațiile de proprietari pot semnala permanent orice problemă la următoarele numere de telefon:
Dispecerat Primăria Municipiului Constanța – 0241/550055
Dispecerat Direcţia Generală Poliția Locală – 0241/484205 și 0341/922
Dispecerat Serviciul Protecție Civilă– 0737552271.”, au transmis reprezentanții Primăriei Constanța.