Brazilianul Vinicius Junior, atacantul echipei Real Madrid, a asigurat într-un interviu acordat postului CNN că turneul final al Cupei Mondiale din 2030 ar trebui să-şi schimbe locul de disputare dacă Spania nu face progrese în lupta împotriva rasismului, informează EFE.
Până în 2030 avem o marjă foarte mare de evoluţie. Sper că Spania poate evolua şi poate înţelege cât de grav este să insulţi o persoană din cauza culorii pielii sale„, a spus el.
Dacă lucrurile nu evoluează până în 2030, cred că (Cupa Mondială) trebuie să-şi schimbe locaţia pentru că jucătorul nu se simte confortabil şi în siguranţă evoluând într-o ţară în care ar putea suferi acte de rasism. E complicat, dar cred şi vreau să fac totul pentru ca lucrurile să se schimbe, pentru că sunt mulţi oameni în Spania, sau chiar majoritate, care nu sunt rasişti, dar există un grup mic care ajunge să afecteze imaginea unei ţări în care este atât de plăcut să trăieşti. Îmi place să fiu aici şi îmi place să joc pentru real Madrid„, a adăugat Vinicius.
Vedeta braziliană a făcut aceste declaraţii într-un interviu publicat de CNN pe 28 august şi care a fost reluat marţi de mass-media şi reţelele de socializare spaniole.
Vinícius Jr. a lăudat schimbările adoptate împotriva rasismului în Spania, consideră că se poate face mai mult. „Văd şi simt deja diferenţe în Spania astăzi, că există oameni care pot fi încă rasişti, dar acum le este frică să se exprime pe un teren de fotbal şi în locuri unde sunt multe camere”, a argumentat el.
Trei persoane au fost condamnate la închisoare pentru că m-au insultat într-un meci (împotriva echipei Valencia – n.red). Şi asta este ceva care va fi mereu marcat în istorie pentru că a fost prima dată şi de fiecare dată când o vor face din nou, va fi posibil să-i facă să plătească pentru că i-au făcut oamenii de culoare să sufere„, a adăugat brazilianul.
Spania urmează să organizeze împreună cu Portugalia şi Maroc ediţia din 2030 a Cupei Mondiale de fotbal. Primele meciuri se vor disputa însă în America de Sud (Uruguay, Argentina şi Paraguay), pentru a marca centenarul acestei competiţii, scrie agerpres.ro.