Candidatul USR pentru funcţia de preşedinte al României, Elena Lasconi, afirmă că, dacă PNL ar susţine-o în cursa pentru Preşedinţia României, ar câştiga alegerile din primul tur de scrutin. Lasconi respinge ideea de a susţine un candidat al PNL la alegerile prezidenţiale din acest an şi lansează către liberali o invitaţie la dialog, transmite News.ro.
„Eu am vorbit cu mulţi membri PNL, importanţi, dar care nu ies în faţă acum, care bineînţeles că vor cu noi, e evident că vor cu noi, nu cu PSD. Dar nu ai cu cine să vorbeşti”, a afirmat Elena Lasconi, luni seară, într-un interviu acordat Antena 3.
Întrebată dacă ar susţine un candidat comun al PNL şi USR care să fie din partea PNL, Elena Lasconi a răspuns: „Nu, pentru că nu au în momentul de faţă”.
„Dacă ei m-ar susţine pe mine la prezidenţiale (…) Eu vă spun un lucru: dacă se va întâmpla asta (să primească susţinerea PNL în cursa pentru preşedinţia României – n.r.) va fi pentru prima dată în istorie când vom câştiga din primul tur şi pentru prima dată în istorie când vom avea preşedinte femeie”, afirmă Lasconi.
Ea îi acuză pe cei de la PNL de lipsă de maturitate.
„Eu nu înţeleg copilăria asta, deci nu există maturitate acolo. Eu credeam că politicienii au o maturitate, dar m-am înşelat. Şi nu aş vrea să mă apuc să fac invitaţii, dar uite: eu nu am o problemă, vă invit, vă invit să discutăm”, a adăugat Lasconi, potrivit digi24.ro.