Vara calendaristică s-a încheiat. Deși vacanța a continuat în prima parte din septembrie la hotelurile rămase deschise, concluziile sezonului sunt clare în proporție de peste 95%.
Creșterea rezervărilor pentru vacanța de vară în România a fost în medie cu 3,8% la nivel național, față de perioada similară a anului trecut, conform datelor BIBI Touring Touroperator, unul dintre cei mai importanți touroperatori specializați pe vacanțe turistice în România. Trendul ascendent pentru vacanțe în România a fost susținut și de voucherele de vacanță a căror valoare în 2023 a fost de aproape 2 miliarde de lei.
Din perspectiva touroperatorului, pentru zona de litoral, turiștii s-au putut bucura de 4000 de unități clasificate cu 151.720 de locuri de cazare. Creșterea rezervărilor față de vara anului 2023 a fost de 8,5%, cu o durată medie a sejurului de 4,7 nopți. Prețul mediu de persoană pentru cazare a fost de 1102 lei/sejur, în creștere cu 10% față de anul trecut. Multe dintre hoteluri au decis să nu mărească tarifele pentru cazare, adaptând costul sejurului în funcție de serviciile de masă oferite. În același timp s-a putut observa o creștere cu 10% a interesului turiștilor pentru hotelurile cu servicii all inclusive, dar și o stagnare sau chiar scădere pentru hotelurile care n-au beneficiat de modernizări în ultimii ani. Cele mai căutate stațiuni pentru lunile de vară au fost Mamaia, Eforie Nord, Neptun-Olimp și Costinești, cu o pondere de peste 60% din totalul rezervărilor.
În ceea ce privește zona de munte-balneo vânzările sunt comparabile cu perioada similară din 2023. Prețul mediu pe sejur a fost de 573 lei/persoană pentru zona de munte și de 1162 lei/persoană pentru zona de balneo, înregistrând o creștere de 6,5% față de anul trecut. Durata sejurului a scăzut de la 4,4 nopți în 2023 la 4,3 în acest an. Cele mai solicitate stațiuni pentru zona de munte au fost: Sinaia, Predeal și Poiana Brașov cu un procent de 55% din totalul rezervărilor, în timp ce pentru zona de balneo, turiștii au preferat: Băile Felix, Călimănești-Căciulata și Băile Herculane, cu o pondere de 68% din rezervările pe aceste destinații.
Conform BIBI Touring Touroperator, Delta Dunării a beneficiat de cea mai mare creștere a rezervărilor față de vara anului trecut, în ciuda impactului negativ datorat războiului de la graniță. Evoluția rezervărilor a fost cu 12% mai mare având o durată medie a sejurului de 3,4 nopți. Tariful mediu a fost de 843 lei persoană/sejur, în creștere cu 10% față de sezonul trecut. Cele mai solicitate destinații de vacanță din Deltă au fost: Crișan, Sulina, Băltenii de Sus și Sfântu Gheorghe cu un procent de 63% din totalul rezervărilor.
La rândul lor, vacanțele tip city-break în România, au înregistrat o creștere cu 8% față de vara 2023, concertele și festivalurile muzicale, gastronomice sau medievale, contribuind la creșterea interesului pentru acest tip de vacanță. Cluj Napoca, Constanța, Brașov, Alba Iulia, București și Sighișoara sunt în topul acestor rezervări.
Au început școlile. Cu o săptămână prea devreme pentru copiii și turiștii care voiau să se bucure de zilele frumoase și calde. Vacanța de vară s-a terminat și apar primele concluzii despre sezonul estival 2024.bA fost complicat, cu luni de creștere a vânzărilor (ianuarie-februarie) dar și cu scăderi (aprilie – mai – august). Cel mai puternic impact a venit de la scăderea puterii de cumpărare și creșterea bruscă a fiscalității care au afectat consumatorii dar și operatorii din turism. Practic vânzările au înregistrat creșteri modeste în timp ce cheltuielile au fost mai mari. Doar turismul de incoming a avut o creștere așteptată, pentru că acest segment își revine mai greu după pandemie deși nu a ajuns încă la nivelul 2018-2019. Avem mare nevoie în continuare de voucherele de vacanță (anul acesta dublu impozitate față de anul trecut, din păcate), de fonduri de dezvoltare și de promovare.
Ce ne așteaptă?! Un final de an electoral și multe necunoscute. Speranța vine de la incoming și de la investițiile în noi hoteluri și unități complexe, cu servicii spa și restaurante premium. Rezervările pentru vacanța de iarnă sunt pe un trend de accelerare după încheierea verii. Au început și rezervările pentru litoral 2025, cap de afiș fiind perioadele cu festivaluri și pachetele all inclusive. Noi hoteluri anunță trecerea la acest sistem de servicii complete, care asigură diversitate și încadrarea într-un buget clar pentru familiile cu copii„, a declarat Adrian Voican, președinte Bibi Group4Travel.
Privind retrospectiv, turiștii români au fost mai atenți cu bugetul alocat și confortul vacanței, chiar dacă mulți au optat pentru cazări în hoteluri clasificate superior, cu servicii all inclusive. Vremea călduroasă și zilele însorite au contribuit din plin la dorința de a pleca în vacanță, mare parte dintre turiștii noștri alegând mai multe destinații de vacanță pentru această vară, dar cu durată mai scurtă a sejurului.
O veste bună este lansarea tarifelor pentru sezonul 2025, similare cu cele din acest an. Practic hotelierii au ales să nu mărească tarifele și să lanseze oferte speciale pentru evenimentele la care participă un număr mare de turiști. Pentru aceste pachete reducerile ajung cu până la -30%, existând deja solicitări și vânzări.