Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a afirmat, în legătură cu crimele de la Constanţa, că poliţiştii au demonstrat o ”foarte bună acuitate în a face legături între anumite elemente disparate la începtul acestui caz”.
Predoiu a fost întrebat, joi, despre crimele de la Constanţa. ”Legat de cazuri în anchetă, nu dau detalii. Tot ce pot să vă spun este că astfel de detalii vor fi date de către IGPR în colaborare cu Parchetul şi pot, de asemenea, să vă mai spun cu certitudine că poliţiştii au demonstrat o foarte bună acuitate în a face legături între anumite elemente disparate la începutul acestui caz. Mai multe pe parcursul anchetei vor oferi poliţiştii şi procurorii, nu ministrul”, a declarat Cătălin Predoiu.
Întrebat dacă va trimite Corpul de Control la Constanţa, ministrul Afacerilor Interne a răspuns: ”Voi trimite Corpul de Control ori de câte ori se justifică. Nu am făcut niciodată, niciun fel de ezitare nu am avut legat de astfel de evenimente. (…) Da, dacă e nevoie, voi trimite şi Corp de Control. Dar cauzele respective sunt în anchetă. Ce pot eu să spun, ca ministru, pe ce date am, este că poliţiştii au făcut rapid anumite conexiuni în legătură cu elemente disparate din acest dosar. Acum sigur că se colaborează şi cu Parchetul. IGPR, Poliţia Română este instructată să comunice, să aibă o activitate transparentă faţă de dumneavoastră şi ori de câte ori permite procurorul să vină în faţa dumneavoastră cu informaţii din anchetă. (…) Aştept o informare de la IGPR şi pe baza ei voi judeca dacă este cazul. Acum ceea ce cred că trebuie să facă nu numai poliţiştii, ci şi procurorii să pună cap la cap tot ce au aflat din anchetă”.
Predoiu a afirmat că poliţiştii verifică toate conexiunile pe care le poate avea acest caz şi cu altele neelucidate sau în curs de anchetă.
Un bărbat a fost arestat preventiv, el fiind suspectat de uciderea a două femei la Constanţa.
Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, Sadîc Zafer, a anunţat, marţi, într-o conferinţă de presă, că un bărbat şi o femeie au fost reţinuţi pentru 24 de ore, fiind suspectaţi că sunt implicaţi în uciderea a două femei ale căror cadavre au fost găsite în stare avansată de putrefacţie, în 2 iulie şi în 4 septembrie.
”Cele două victime se pare că au fost ucise în acelaşi mod de către acelaşi individ. Nu ştim deocamdată cu certitudine cauza morţii întrucât starea de putrefacţie a victimelor a împiedicat medicii legişti să ne lămurească efectiv despre cauza morţii. La una dintre victime nici nu avem deocamdată toate rezultatele histopatologice sau toxicologice la dispoziţie. Cert este că în cursul investigaţiilor s-a stabilit că inculpatul reţinut şi faţă de care urmează să fie formulată propunere de arestare preventivă, având un cazier destul de bogat încă din minorat, a încercat să obţină prin mijloace frauduloase bani şi alte bunuri de la cele două victime”, a declarat Sadîc Zafer.
El a afirmat că victimele au fost cunoscute de bărbat prin intermediul unor anunţuri postate pe internet prin care ele ofereau servicii sexuale.
”Le-a cunoscut pe victime prin intermediul unei publicaţii de internet care oferă servicii sexuale. Pe prima dintre victime se pare că a ucis-o în locuinţa închiriată de aceasta în Mamaia, pe data de 2 iulie 2024, iar pe cea de-a doua victimă a ucis-o la data de 27 august 2024, în Năvodari, în locuinţa în care era găzduit de inculpata care a fost la rândul său reţinută în dosar”, a relatat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa.
Anchetatorii au stabilit că bărbatul a furat maşinile victimelor, după ce le-a omorât, scrie news.ro.