Ne apropiem cu pași repezi de deschiderea anului universitar, motiv pentru care pe piață au început să apară tot felul de oferte de cazare pentru studenți. Prețurile la cazări pornesc de la 650 de lei, pentru o cameră, și pot ajunge chiar și la 600 de euro, pentru un apartament situat lângă Universitatea „Ovidius”. De asemenea, studenții pot opta și pentru un loc în căminele universităților, însă momentan nu s-au deschis înscrierile și nici prețurile pentru cazări nu sunt afișate.
Studenții încep să se pregătească de cursuri, mulți dintre ei căutându-și cazări în această perioadă, având două variante la dispoziție. Prima variantă este să opteze pentru un loc la căminul universității de care aparțin, însă momentan listele de înscriere nu au fost deschise și nici prețurile actualizate. Pentru anul universitar 2023-2024, un student de la „Ovidius”, a trebuit să scoată din buzunar 250 de lei pe lună, dacă a intrat la fără taxă, și 350 de lei pentru cei intrați la „cu taxă”, indiferent de căminul în care va prinde loc.
Condiții mai bune, bani mai mulți
La Universitatea Maritimă din Constanța lucrurile stau diferit. Un student român înmatriculat la forma de studii „cu taxă”, va trebui să scoată din buzunar 458 de lei pe lună pentru un loc la Căminul SLM, 358 de lei pentru Căminul A2 și 263 de lei pentru căminul Far3. Pe de altă parte, un student la „fără taxă” va trebui să scoată din buzunar 300 de lei pe lună pentru un loc la Căminul SLM, 200 de lei pentru Căminul A2 și 263 de lei pentru Căminul Far 3.
Chiriile storc studenții de bani
O altă variantă o reprezintă chiria, acolo unde studenții trebuie să scoată din buzunare ceva mai mulți bani, însă și facilitățile sunt altele. Prețurile pornesc de la 650/ lună/ cameră, cazarea fiind într-o vilă de studenți situată în zona City Park Mall. Chiriile pot ajunge chiar și la 600 de euro/ lună, dacă studentul are pretențiile crescute, fiind vorba despre un apartament de lux, destinat studenților, situat chiar lângă Campusul Universității „Ovidius”.