Federația Română de Handbal a anunţat duminică decesul lui Valentin Samungi, component al naţionalei care câştiga titlul mondial în 1970, informează news.ro.
„A început să joace handbal în 1958 la CSS București, ca portar, sub îndrumarea lui Eugen Trofin. În 1961 a debutat în echipa națională unde a evoluat până în 1973, fiind titular in 113 meciuri internaționale. A marcat 134 de goluri, contribuind la cucerirea titlului mondial în 1970 la Paris și obținând medalia de bronz la Mondialul din 1967 și la Jocurile Olimpice de vară din 1972”, conform unui comunicat al Federației Române de Handbal
Valentin Samungi a fost antrenor al naţionalelor de juniori şi seniori, cu echipa mare fiind medaliat cu bronz la CM din 1990.
Din 1991 a fost numit consilier în cadrul Ministerului Tineretului şi Sportului, iar în 1995 a fost detaşat ca preşedinte al Federaţiei Române de Handbal, funcţie pe care a deţinut-o până în 1996. Ulterior a fost numit vicepreşedinte al CS Dinamo Bucureşti, iar între 1999 si 2000 a fost secretar general al FRH.
„Îi vom păstra vie amintirea şi îi vom onora întotdeauna moştenirea în handbalul românesc. Transmitem sincere condoleanţe familiei şi celor apropiaţi. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, a transmis FR Handbal.