Pentru protejarea sănătății constănțenilor, conservării şi protecţiei mediului înconjurător, Primăria Municipiului Constanța reia săptămâna aceasta acțiunile de deratizare. Până la sfârșitul săptămânii se amplasează momeli pentru rozătoare în locuri cât mai puțin accesibile populației. Acestea conțin substanțe raticide anticoagulante biodegradabile și sunt protejate în stații de intoxicare marcate și inscripționate corespunzător. Momelile sunt amplasate în toate zonele orașului și în stațiunea Mamaia, inclusiv în parcuri, promenade, scuaruri și platforme de deșeuri.
„Facem apel către cetățeni să conștientizeze importanța acțiunilor de deratizare și să respecte în totalitate inscripțiile existente pe stațiile de intoxicare pe care le reperează în parcuri sau zone verzi. Se interzice ridicarea momelilor de la locurile în care au fost amplasate, pentru preîntâmpinarea eventualelor accidente!
Totodată, atenționăm persoanele juridice și fizice din municipiu că au obligația să efectueze deratizarea imobilelor, incintelor și gospodăriilor pe care le dețin, folosind numai substanțele aprobate de Ministerul Sănătății și prestatorii autorizați, concomitent cu acțiunile Primăriei, precum și ori de câte ori este necesar.”, au transmis reprezentanții Primăriei Constanța.