Autoritatea financiară din SUA cere sancțiuni pentru Elon Musk din cauza comportamentului său în cazul preluării Twitter, scrie Reuters. Decizia vine după ce Elon Musk nu s-a prezentat la mărturia ordonată de instanţă pentru ancheta cu privire la preluarea platformei Twitter.
Într-un dosar depus la curtea federală din San Francisco, SEC (Comisia pentru Bursă și Valori Mobiliare din SUA) a declarat că moţiunea pentru sancţiuni va solicita un ordin care să arate motivul pentru care Musk nu ar trebui să fie sancţionat pentru sfidare civilă pentru că a aşteptat până la trei ore înainte de mărturia programată pentru 10 septembrie, pentru a anunţa că nu se va prezenta.
Musk, ale cărui afaceri includ producătorul de maşini electrice Tesla şi compania de rachete SpaceX şi care este cea mai bogată persoană din lume, a mers în acea zi la Cape Canaveral din Florida pentru a supraveghea lansarea misiunii SpaceX Polaris Dawn. Atunci autoritatea financiară din SUA a transmis că acţiunile lui Musk au încălcat o decizie judecătorească din 31 mai prin care îi impunea mărturia.
„Scuza lui Musk în sine miroase a joc. Instanţa trebuie să precizeze că jocurile şi tacticile de întârziere ale lui Musk trebuie să înceteze”, a scris avocatul SEC Robin Andrews, potrivit sursei citate.
Alex Spiro, un avocat al lui Musk, a calificat sancţiunile „drastice” şi inutile, spunând că absenţa lui Musk de la lansare ar fi putut pune în pericol viaţa astronauţilor şi că mărturia sa a fost reprogramată pentru 3 octombrie. Elon Musk nu a depus mărturie pe 10 septembrie din cauza unei „urgenţe” pe care nu a provocat-o şi „nu există niciun motiv să credem că o astfel de urgenţă va apărea din nou”, a mai precizat avocatul.
Ce investighează de fapt autoritatea financiară din SUA. Musk a mai plătit o amendă de 20 de milioane de dolari
SEC investighează dacă Elon Musk a încălcat legile privind valorile mobiliare la începutul anului 2022, când a început să acumuleze acţiuni Twitter. Acesta a fost criticat, inclusiv de către acţionarii Twitter, pentru că a aşteptat cel puţin 10 zile prea mult pentru a dezvălui că cumpără acţiuni Twitter.
Investitorii au fost nevoiți să declare atunci când ajung la o deţinere de 5% la companii listate la bursă. Elon Musk a dezvăluit în cele din urmă o participaţie de 9,2% pe Twitter şi, la scurt timp după aceea, s-a oferit să cumpere întreaga companie.
În iulie, Musk a spus că a înţeles greşit cerinţele de dezvăluire ale SEC şi că „toate indiciile” sugerează că întârzierea sa a fost „o greşeală”. SEC l-a dat în judecată pe Musk în octombrie anul trecut, după ce acesta a ratat un interviu programat la biroul său din San Francisco.
Musk a spus că SEC încearcă să-l „hărţuiască” prin citaţii. El este de mult în conflict cu SEC, inclusiv după ce aceasta l-a dat în judecată în 2018 pentru postările sale pe Twitter, despre retragerea Tesla de la bursă. Totodată, potrivit sursei citate, miliardarul a soluţionat acel proces plătind o amendă de 20 de milioane de dolari, acceptând ca avocaţii Tesla să revizuiască unele postări în avans şi renunţând la rolul său de preşedinte al Tesla.
Record de firme care vor să se retragă de pe platforma lui Elon Musk
Un număr record de firme intenționează să reducă cheltuielile de publicitate pe X anul viitor, sau chiar să se retragă, din cauza îngrijorărilor că mărcile lor ar putea fi afectate de conținutul extrem de pe platformă, scrie CNN.
Un sondaj global realizat de firma de cercetare de piață Kantar a constatat că 26% dintre comercianți intenționează să își reducă cheltuielile pe X în 2025, cea mai mare reducere înregistrată de orice platformă publicitară globală majoră. Raportul Kantar, care s-a bazat pe interviuri cu 1 000 de specialiști în marketing și 18 000 de consumatori din mai mult de două duzini de țări, a constatat, de asemenea, că X s-a situat în afara primelor 10 mărci în ceea ce privește încrederea și percepția caracterului inovator al publicității pe platformă. Doar 4% dintre comercianți consideră că anunțurile X oferă „siguranța mărcii” – certitudinea că anunțurile lor nu vor apărea alături de conținut extrem – comparativ cu 39% pentru anunțurile Google, a declarat Kantar într-un raport publicat joi, conform Digi24.