Laura Loomer, o activistă conservatoare americană, a mâncat hrană de câini pentru a promova un producător de mâncare de animale pro-Trump, scrie publicația The Inquisitr.
Activista conservatoare americană Laura Loomer, care se declară cea mai mare susținătoare a lui Donald Trump, a provocat recent agitație online după ce a promovat o marcă de hrană pentru câini despre care a afirmat că este „uimitoare”. Produsul, un supliment pe bază de organe de bizon, a fost prezentat ca fiind „100% de calitate umană” și provenind din bizoni canadieni „protejați”, potrivit sursei citate.
Totodată, producătorul de hrană pentru animale de companie Pawsitive este un susținător al fostului președinte Donald Trump și al mișcării sale MAGA (Make America Great Again).
Demersul activistei a devenit rapid viral pe platforma X, după ce aceasta a postat videoclipul în online.
Mai mulți utilizatori ai platformei X și-au exprimat îngrijorarea cu privire la sănătatea mintală a lui Loomer și i-au propus să caute ajutor profesional. Alții au pus sub semnul întrebării valoarea nutritivă și siguranța produsului. De asemenea, unii au subliniat asocierea mărcii cu alte produse controversate și cu persoane care promovează propaganda anti-vaccin și hipermasculinitatea.
VIDEO
Cine este activista Laura Loomer, cea mai mare susținătoare a lui Donald Trump
Laura Loomer, cunoscută drept agitatoare de dreapta, a fost văzută foarte des în apropierea anturajului lui Donlad Trump. Aceasta a fost văzută în prezența managerilor de campanie a candidatului la președinția SUA, pe 11 septembrie cu prilejul Zilei Patrioților, potrivit CNN. Fiind întrebată de prezența sa la evenimentul respectiv, Laura Loomer a spus că nu vede unde este problema.
„Nu înțeleg care este problema cu faptul că am venit la un memorial dedicat 9/11. De fapt, oamenii care l-au întâmpinat pe președintele Trump acolo au fost foarte fericiți să mă vadă, spunându-mi: «Mulțumesc că ai venit». Nu am negat niciodată faptul că teroriștii islamici au efectuat atacurile teroriste din 11 septembrie”, a spus ea.
Laura Loomer, în centrul controverselor din SUA
Laura Loomer este cunoscută ca fiind o lansatoare a teoriilor conspirației. În 2015 ea s-a dat drept o susținătoare a lui Hillary Clinton pentru a încerca să păcălească lucrătorii de campanie să accepte donații ilegale în numerar. Aceasta s-a descris la un moment dat ca fiind o „islamofobă mândră” și a scris pe Twitter în 2018 că „cineva trebuie să creeze o formă neislamică de Uber sau Lyft, pentru că nu vreau să mai susțin niciodată un alt șofer imigrant islamic”. Ea a fost în cele din urmă interzisă pe Facebook, Instagram și Twitter.
Laura Loomer a mai fost criticată pentru răspândirea de informații eronate despre legile privind armele și imigrația. Potrivit Media Matters, ea a afirmat în mod fals că Biroul pentru Alcool, Tutun, Arme de Foc și Explozivi permite imigranților fără documente să achiziționeze arme de foc. Această afirmație a fost dezmințită de ATF.
Teoria promovată de Trump: Imigranții mănâncă pisici și câini
Un zvon neverificat de pe Facebook despre imigranții haitieni care mănâncă animale de companie a ajuns în centrul discursului de dreapta luna aceasta, transformându-se rapid în meme rasiste. La dezbaterea Harris-Trump, informația s-a rostogolit în presa din întreaga lume după ce republicanul a spus cu subiect și predicat în timpul confruntării televizate că imigranții din Springfield mănâncă pisici și câini.
Nu ar trebui să fie surprinzător faptul că Trump, principalul contestatar al alegerilor din SUA și un campion al mișcării anti-Obama, este susceptibil la teoriile conspirației, scrie Axios. Dar pe măsură ce Trump a îmbătrânit, informațiile sale false au devenit mai complexe și mai radicale, o dovadă că subestimează mass-media și refuză să accepte că a pierdut alegerile din 2020, scrie Digi24.