Nicolae Ciucă a declarat marți, întrebat fiind dacă mai consideră că este posibilă continuarea coaliției de guvernare cu PSD, că este nevoie de o clarificare legislativă și a făcut precizări despre o posibilă guvernare PNL-PSD după alegeri.
Eu cred că este normal ca să discutăm despre acest demers ca fiind nevoie de o clarificare legislativă, pentru că demersul a existat până la un moment dat în cuprinsul legii, astăzi nu mai există și ne referim la situații specifice când se suprapun alegerile. A fost o discuție pe care am avut-o cu premierul Marcel Ciolacu, am convenit amândoi că este nevoie de această clarificare. În momentul de față observ că există mai multe poziții și o dezangajare de la acest proiect. Ca atare, în momentul în care noi discutăm, este clar că nu există o susținere a demersurilor politice în interiorul coaliției, motiv pentru care vom avea o atitudine pe măsură.
Tot ce ține de problemele tehnice, specifice guvernării, vom rezolva la fel de responsabil la fel cum am făcut-o până acum. În ceea ce privește legat de ce vom face după alegeri, eu îmi exprim punctul de vedere că nu văd cum putem să realizăm o coaliție cu PSD în astfel de condiții.”, a transmis liderul PNL, Nicolae Ciucă.
La întrebarea dacă mai are încredere în Marcel Ciolacu, liderul PNL a răspuns sec: „Este discutabil”.