Cristian D., un bărbat din Constanța, arestat la domiciliu, a fost prins în afara locuinței sale de către polițiști. Acesta a declarat oamenilor legii faptul că a fost nevoit să plece de la domiciliu până la magazin să le cumpere copiilor săi lapte, întrucât nu avea cine să meargă în momentul respectiv.
Totul s-a întâmplat atunci când agenții de siguranță publică din cadrul Secției 2 Poliție Constanța, în timp ce efectuau verificări privind respectarea măsurii preventive a arestului la domiciliu, în cazul lui Cristian D., au constatat faptul că acesta nu se afla în acel moment la domiciliu. Din acest motiv au purtat discuții cu o femeie care locuia la aceeași adresă, ocazie cu care aceasta a precizat că Cristian D. nu se află acasă, fiind plecat la unul dintre magazinele din apropiere. În timpul acestei discuții a sosit și Cristian D., care a precizat verbal că s-a deplasat la un magazin situat în apropiere, întrucât a fost nevoit să cumpere lapte pentru copiii săi minori. De asemenea, a precizat că nu a avut cine să meargă în locul său la cumpărături, întrucât mai locuiește doar cu o rudă, însă aceasta este invalidă.
În cursul urmăririi penale, a fost audiată soacra lui Cristian D., care locuiește împreună cu acesta și cei 2 copii de 1 an și 4 luni, respectiv 2 ani și 7 luni ai acestuia. Martora a precizat faptul că bărbatul a trăit în relații de concubinaj cu fiica sa, dar în prezent aceștia nu mai sunt împreună, iar fiica ei este plecată în străinătate, la muncă. Femeia a precizat că într-o zi, Cristian D. i -a spus că se deplasează la o farmacie pentru a cumpăra medicamente pe copii săi, întrucât unul dintre ei a suferit o arsura la una dintre mâini. Ulterior, la poarta locuinței au venit organele de poliție, care au întrebat unde este bărbatul, motiv pentru care le-a spus acestora că este plecat la farmacie să cumpere lapte pentru copii, dar și pampersi, ea folosindu-se de cârje pentru a se deplasa.
Magistrații din cadrul Judecătoriei Constanța au decis să îl condamne pe Cristian D. la 3 ani și 3 luni de închisoare, cu executare, pentru săvârșirea infracțiunii de evadare. Sentința nu este definitivă.