O femeie de 41 de ani din Galați este cercetată pentru uzurparea calităţii oficiale, după ce a făcut reclamă unui salon de înfrumuseţare folosind o uniformă a Poliţiei, videoclipul fiind distribuit online.
O femeie, îmbrăcată în uniforma Poliţiei Române, face reclamă unor servicii oferite de un salon de înfrumuseţare din municipiul Galaţi, videoclipul fiind distribuit în mediul online.
”Poliţiştii din cadrul Secţiei 1 Poliţie Galaţi s-au sesizat din oficiu şi, în urma unor verificări preliminare, au stabilit că femeia care apare în imagini nu este angajată a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi, aceasta fiind identificată ca având vârsta de 41 de ani şi este din municipiul Galaţi”, a transmis, vineri, IPJ Galaţi.
Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de uzurparea de calităţi oficiale şi încearcă să stabilească împrejurările în care femeia a intrat în posesia uniformei Poliţiei Române, conform News.ro.
VIDEO
Ce prevede Codul Penal
Art. 258 Cod penal:
(1) Folosirea fără drept a unei calităţi oficiale care implică exerciţiul autorităţii de stat, însoţită sau urmată de îndeplinirea vreunui act legat de acea calitate, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează fapta funcţionarului public care continuă să exercite o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, după ce a pierdut acest drept conform legii.
(3) Dacă faptele prevăzute în alin. (1) sau alin. (2) au fost săvârşite de o persoană care poartă, fără drept, uniforme sau semne distinctive ale unei autorităţi publice, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani.