Candidatul independent la Preşedinţie Mircea Geoană consideră că alegerile prezidenţiale din acest an sunt cele mai importante din ultimii 35 de ani şi şi-a exprimat convingerea că a intrat în competiţie cu şanse serioase de a putea să schimbe lucrurile cu adevărat în România.
Apar momente în istoria oricărei naţiuni – şi România nu face excepţie – în care e nevoie să alegi drumul pe care ţi-l propui pentru viitor. Sunt cele mai importante alegeri pentru preşedintele României în ultimii 35 de ani, pentru simplul fapt că ciclul istoric început după căderea comunismului s-a încheiat. Începe un alt ciclu. Şi de modul în care vom alege preşedintele şi liderii acestei ţări va depinde nu numai soarta României pentru cinci sau zece ani de zile, ci pentru multe, multe decenii. Pentru asta m-am înscris în această competiţie, pentru asta am hotărât să candidez ca independent, pentru că pentru a schimba ceva trebuie să poţi să ai libertatea şi votul popular pentru a putea să lucrezi cu partidele şi să le impui schimbările adevărate de care România are nevoie„, a declarat Mircea Geoană, luni, la Cluj-Napoca.
El a adăugat că „românii şi româncele vor decide cine va merge în turul doi, cine va câştiga Preşedinţia” şi că este hotărât să-şi urmeze drumul de candidat independent, fiind de părere că a intrat în această competiţie „cu şanse serioase”.
Mircea Geoană a participat, luni, la Cluj, la „Tech Talk Live: Viitorul începe azi – Întrebări şi răspunsuri despre R&D şi tehnologii de ultima oră”, eveniment organizat de Mişcarea „România Renaşte!”. El a avut o conversaţie publică moderată de Vlad Ciurcă, cofondator Techsylvania, în program având programată şi o vizită la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, potrivit agerpres.ro.