Reprezentanţii fraţilor Andrew şi Tristan Tate au afirmat, marţi, că instanţa a dispus returnarea automobilelor confiscate de la aceştia, în valoare de peste 4 milioane de euro.
”Într-o decizie definitivă pronunţată astăzi, 1 octombrie 2024, instanţa a hotărât returnarea automobilelor confiscate de DIICOT în urma percheziţiilor efectuate la data de 21 august 2024. Valoarea totală a vehiculelor confiscate depăşeşte 4 milioane de euro, iar printre acestea se numără două McLaren, patru Ferrari, un Maybach, un Maserati şi un Lamborghini Huracan”, au transmis reprezentanţii celor doi fraţi.
Potrivit acestora, în baza hotărârii, fraţii Tate vor primi înapoi toate automobilele în următoarele 24 de ore, fără nicio restricţie.
Avocatul Eugen Vidineac a afirmat că decizia este ”legală şi temeinică” şi că ”nu ar fi putut fi diferită, având în vedere detaliile dosarului”.
De asemenea, avocatul Ioan Gliga a susţinut că decizia ”a curmat un abuz fără margini din partea autorităţilor în ceea ce priveşte confiscarea bunurilor”.
În 24 august, autorităţile au ridicat mai multe autoturisme, toate din categoria lux, care aparţin fraţilor Andrew şi Tristan Tate şi asupra cărora a fost instituit sechestru în dosarul în care procurorii DIICOT afirmă că, alături de membril ai grupării infracţionale constituite în jurul lor au recrutat, începând cu anul 2015, 34 de femei pe care le-au obligat să producă materiale pornografice care au fost difuzate contra cost pe platforme de profil.
Ulterior, procurorii DIICOT au pus sechestru asupra părţilor sociale deţinute de trei dintre inculpaţii din dosarul în care sunt cercetaţi fraţii Andrew şi Tristan Tate la cinci firme, asupra sumelor de bani din conturile bancare ale acestor firme, precum şi asupra a patru autoturisme aflate în patrimoniile aceloraşi societăţi comerciale. Totodată, au fost puse sub sechestru 11 terenuri din judeţele Braşov şi Ilfov, cu construcţiile de pe cinci dintre acestea, valoarea totală fiind estimată la peste 2,5 milioane euro.
”Din actele de urmărire penală efectuate a rezultat că, în cursul anului 2015, trei inculpaţi (doi dintre ei cetăţeni străini) au constituit pe teritoriul României un grup infracţional organizat, la care au aderat în cursul anului 2016 o suspectă (cetăţean străin) şi în luna septembrie 2021 o altă inculpată (cetăţean român), care a acţionat în scopul comiterii infracţiunii de trafic de persoane atât pe teritoriul României, cât şi al altor state. Doi dintre inculpaţi, folosind metoda loverboy şi profitând de starea de vădită vulnerabilitate a 34 de persoane vătămate, le-au recrutat, iar cu sprijinul celorlalţi membri ai grupării de criminalitate organizată, le-au transportat şi adăpostit în diferite locaţii unde le-au supravegheat şi coordonat obligându-le să producă materiale pornografice pe care ulterior le-au difuzat contra cost pe platforme de profil. Foloasele materiale astfel obţinute de inculpaţi din exploatarea sexuală a victimelor au fost evaluate la peste 2.800.000 dolari americani şi 887.000 tokeni”, informa DIICOT.
Unul dintre fraţii Tate este suspectat că, din exploatarea unei tinere, cetăţean străin, care avea 17 ani la momentul la care a fost racolată, a obţinut 1,5 milioane dolari.
”De asemenea, s-a reţinut că în perioada 2014 – decembrie 2021, unul dintre inculpaţi (cetăţean străin), prin inducere în eroare (metoda loverboy) şi profitând de starea de vădită vulnerabilitate a unei victime minore ( 17 de ani, cetăţean străin), a transportat-o şi adăpostit-o în mai multe locaţii situate pe teritoriile Marii Britanii şi României, unde a obligat-o la manifestări de natură sexuală în vederea producerii de materiale pornografice şi distribuirii acestora pe diverse site-uri. Din activitatea infracţională au fost obţinute foloase materiale evaluate la peste 1,5 milioane dolari americani pe care inculpatul şi le-a însuşit integral”, se mai arăta în documentele anchetatorilor.
Tot în sarcina acestuia s-a reţinut că începând cu luna decembrie 2020 a întreţinut, în mod repetat, raporturi şi acte sexuale cu o victimă minoră, în vârstă de 15 ani.
Cei doi fraţi sunt de asemenea suspectaţi că au recurs la intimidare pentru a le determina pe femeile exploatate fie să nu dea declaraţii, fie să dea declaraţii mincinoase.
”În scopul ascunderii ori disimulării originii ilicite a banilor rezultaţi din săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane, în perioada decembrie 2023 – iulie 2024, cei doi inculpaţi, au achiziţionat şi înregistrat pe numele unor persoane apropiate patru autoturisme de lux. Totodată, în încercarea de a împiedica aflarea adevărului au întreprins acţiuni cu caracter vădit intimidant şi acte de corupere asupra unor persoane vătămate şi martori în scopul de a-i determina să nu dea declaraţii sau să dea declaraţii mincinoase în prezentul dosar. Cu privire la alţi doi inculpaţi (cetăţeni români) din cercetările efectuate a rezultat că au acţionat în scopul îngreunării cercetărilor în prezenta cauză penală”, preciza DIICOT.
În urma percheziţiilor domiciliare făcute de anchetatori au fost identificate şi ridicate sumele de aproximativ 26.000 euro, 81.000 lei, 5.800 GBP şi 6.400 USD, două ceasuri de lux, laptopuri, unităţi de stocare a datelor, înscrisuri, precum şi alte mijloace de probă. A fost instituit sechestru asigurător asupra a 16 autoturisme şi o motocicletă, toate din categoria lux.
În acest dosar, Andrew Tate a fost plasat în arest la domiciliu, în timp ce Tristan Tate a fost pus sub control judiciar, acuzaţiile din dosar fiind de constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de persoane, trafic de minori, act sexual cu un minor, spălare a banilor, influenţarea declaraţiilor şi favorizare a făptuitorului, scrie News.ro.