La data de 4 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 1 Poliție, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat de 21 de ani.
Acesta este bănuit de săvârșirea infracțiunii de furt calificat. Astfel, în perioada 21 septembrie – 3 octombrie a.c., acesta ar fi pătruns în locuința unui bărbat, de 76 de ani, de unde ar fi sustras un aparat de fotografiat și un telefon mobil.
Bărbatul a fost reținut, pentru 24 de ore, condus și încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.
Astăzi, 4 octombrie a.c., va fi prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, cu propunere legală.