La data de 4 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Siguranță Rutieră au desfășurat activități, în cadrul Acțiunii Blocada, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.
În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 33 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 10.000 de lei, 11 dintre acestea fiind aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză.
De asemenea, au fost reținute în vederea suspendării două permise de conducere și au fost retrase cinci certificate de înmatriculare și două seturi de plăcuțe cu numere de înmatriculare.
În noaptea de 4 spre 5 octombrie a.c., polițișii Poliției Municipiului Mangalia au acționat pentru menținerea ordinii și liniștii publice și prevenirea consumului și traficului de substanțe interzise.
În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 44 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 21.000 de lei.