Fostul şef al Gărzii de Mediu Octavian Berceanu publică fotografii şi documente medicale ale unei studente cazate în unul dintre căminele complexului studenţesc „Regie” din Bucureşti, Berceanu susţinând că fata a ajuns la medic, cu înţepături de ploşniţe, după ce s-a cazat într-o cameră de cămin.
Berceanu se adresează, în acest context, premierului Marcel Ciolacu, făcând trimitere la unul dintre sloganurile de campanie ale PSD. „Marcel Ciolacu crezi că studenţii devoraţi de ploşniţe şi corupţie, în prima noapte de cămin, mai sunt mândri că sunt români?”, scrie Berceanu, pe Facebook.
„Împreună cu Ale, studentă în primul an la Biologie, cazată în Regie, căminul C, la etajul 2, am fost la Camera de Gardă a spitalului Matei Balş. Era muşcată toată de ploşniţe. Administraţia căminului C, administratoarea i-a spus că a venit cu insectele d-acasă. Că să se descurce, că salteaua e nou-nouţă cu toate că se vede clar că are un an, cel puţin. Administraţia a spus că e treaba lor că-s nespălate şi vin de la ţară cu ploşniţele în raniţe. Ale vine dintr-o casă exemplar de curată, dar asta nu contează”, scrie, pe reţeaua de socializare, Octavian Berceanu.
Acesta prezintă imagini cu părţi ale corpului tinerei, pe care se văd zeci de urme lăsate de înţepăturile de insecte, dar şi un document medical în care diagnosticul este „înţepături de insecte (ploşniţe)”şi imagini cu o insectă pe o saltea de pat.
Potrivit lui Berceanu, administraţia căminului din Regie „le spune fetelor că-s puturoase că nu se trezesc de la 6.00 dimineaţă să facă un duş, pentru că celor 40 de fete de pe etaj le sunt oferite patru duşuri, din care doar două funcţionează.
„Seara, cine face dus, dacă prinde apă, e câştigător la loterie. Fetele venite la facultate sunt cazate într-un mediu specific de puşcărie. Calitatea de student în cămine nu naşte un sentiment de mândrie, ci de ură, umilinţă şi neputinţă. Eu zic să încercaţi o săptămână în cămin, printre ploşniţe şi fără duşuri şi apoi să vă gândiţi dacă merită să fiţi primul om în stat dacă un simplu lucru, definitoriu pentru civilizaţie, condiţia de cazare a studenţilor, nu o puteţi schimbă, domnule şef din Guvernul României. Familia Alei, pe care o cunosc foarte bine, mi-a spus că fata ei trebuie să vorbească despre ce se întâmplă, despre corupţia şi incompetenţa din administraţia căminelor. Trebuie să spună adevărul pentru ca umilinţa acumulată în copil să n-o transforme în slugă unui sistem corupt. Părinţii ei o încurajează să ia atitudine şi probabil acesta e cel mai important mesaj pentru dumneavoastră. Domnule prim ministru, am experienţă în managementul unei companii private, a administraţiei de stat şi pot să va spun că în astfel de cazuri administraţia ar fi trebuit demisă imediat, ca mesaj de netoleranţă pentru lucrurile care ne fac să ne fie ruşine că suntem români”, îi transmite Berceanul lui Marcel Ciolacu.
Berceanu s-a referit şi la reacţia studenţilor aflaţi în astfel de situaţii.
„Cât despre studenţi, sper că mesajul dumneavoastră (al lui Marcel Ciolacu – n.r.) îi îndeamnă să ia atitudine şi să nu lase indiferenţa şi resemnarea mioritică să le distrugă viitorul. Până să petreacă prima noapte ca studentă, în cămin, Ale mai credea încă, în România”, mai notează fostul şef al Gărzii Naţionale de Mediu.
Premierul Marcel Ciolacu a vizitat, în urmă cu o săptămână, Complexul Studentesc Regie, verificând starea căminelor studenţeşti care vor găzdui mii de tineri în perioada următoare. Premierul s-a declarat mulţumit de zonele reabilitate, dar nemulţumit de camerele mici şi de zonele în care toaletele sunt în continuare pe hol. ”Faceţi ceva, domnul premier”, i-au cerut studenţii. ”De-aia am venit aici”, le-a răspuns Ciolacu, scrie News.ro.