Marți, 15 octombrie, echipa de candidați PSD Constanța pentru alegerile parlamentare au depus candidaturile în cadrul Biroului Electoral Municipal.
Lista pentru Camera Deputaților este deschisă de Daniel Georgescu (primarul comunei Limanu), urmat de Mirela Matichescu, manager la OMD Năvodari-Mamaia Nord, Cristina Dumitrache, deputat, Eduard Martin, vicepreședinte organizația PSD Constanța și Daniel Gigi Tatu, fost consilier local PNL.
La Senat, lista este deschisă de Felix Stroe, președintele organizației județene, urmat de Liviu Brăiloiu, președintele organizației PSD Eforie, Cătălin Grasa, pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța, urmat de Genc Mevlit, președintele PSD Medgidia și Liliana Mară.
VIDEO:
Azi, organizația județeană a PSD Constanța a depus listele pentru parlamentul României. Județul nostru este circumscripția 14 Constanța. Nu vom uita niciodată că suntem parlamentari de Constanța. Vom fi parlamentarii tuturor cetățenilor și pentru cei care ne-au votat și pentru cei care nu ne-au votat. Aș vrea să mulțumesc colegilor mei care ne-au dat votul pentru listele pentru parlament.
VIDEO:
Ne propunem ca în final să avem minim 2 senatori și 4 deputați. Ne propunem să luăm un scor care să fie între 33 și 36%. Campania electorală a început de mult pentru PSD, organizațiile au rămas în campanie imediat după alegerile locale. Organizația centrală apreciază organizația județeană, nu ne-au impus pe nimeni de la început.”, a transmis Felix Stroe, președintele organizației județene PSD Constanța.
VIDEO:
VIDEO:
Constanța are mult de recuperat în ceea ce privește condițiile de viață, indiferent dacă locuitorii trăiesc în comune, orașe sau municipii. Echipa aceasta are nevoie de susținerea noastră. În același timp, au o mare responsabilitate față de toți votanții județului, indiferent dacă au acordat sau nu votul PSD. Totul înseamnă să fim o echipă, o familie, pentru județul nostru Constanța.”, a transmis primarul din Cumpăna, Mariana Gâju.
GALERIE FOTO: