Atenționarea emisă de meteorologi este valabilă astăzi, în intervalul orar 12:00-16:00. În zona de litoral a județului Constanța, vântul va avea intensificări, cu viteză la rafală în general de 50…60 km/h.
„Astăzi, vremea va fi rece pentru această dată. Temperatura maximă va fi de 12…13 grade, iar cea minimă de 6…7 grade.
Facem apel la cetățeni să evite adăpostirea sau trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare, precum şi a imobilelor aflate în construcţie, iar conducătorii auto sunt rugați să evite oprirea sau staţionarea în dreptul copacilor de pe marginea drumurilor.
Constănțenii, agenții economici și asociațiile de proprietari pot semnala permanent orice problemă la următoarele numere de telefon:
Dispecerat Primăria Municipiului Constanța – 0241/550055;
Dispecerat Direcţia Generală Poliția Locală – 0241/484205 și 0341/922;
Dispecerat Serviciul Protecție Civilă– 0737552271.”, au transmis reprezentanții Primăriei Constanța.