Vineri, 18 octombrie, la Pavilionul Expozițional din Constanţa se desfășoară conferința de presă susținută de Ludovic Orban și Eugen Tomac, cu ocazia întâlnirii regionale a Alianței Forțelor de Dreapta – PMP – Forța Dreptei – Alternativa Dreapta-PNŢ Maniu Mihalache.
La eveniment au fost, de asemenea, anunțate listele candidaților pentru Camera Senatului și Camera Deputaților. Claudiu Palaz candidează pe primul loc la Camera Deputaților, iar Bogdan Bola, de pe locul al doilea.
Am primit cu bucurie invitația domnilor Ludovic Orban și Eugen Tomac. (…) Forța Dreptei reprezintă adevărata opoziţie, aici sunt partidele care înțeleg că binele național e mai important decât orice altceva!(…) La granițele noastre se află un război absurd. Dumneavoastră, cei care locuiți aici știți mai bine ce înseamnă să te învecinezi cu un război, cei din Galați și Tulcea la fel. Avem nevoie de un președinte care să înțeleagă aceste provocări, care trebuie să navigheze prin furtună și să ne ducă într-un liman liniștit: acesta este Ludovic Orban! Avem alegeri într-un singur tur, avem alegeri amestecate, avem o putere ilegitimă care guvernează interesul cetățenilor. Unul din partidele care se consideră de dreapta promovează politici de stânga…. ne îndreptăm către un sistem centralizat, el generează efecte negative. Acest curs al lucrurilor trebuie schimbat, prin Ludovic Orban, a afirmat Țicleanu Robert, președintele Partidului Naţional Țărănesc.
„Mă bucur să fim astăzi împreună la această întâlnire cu toți reprezentanții forțelor de dreapta: Galați, Brăila, Buzău, Constanța și Ialomița. Începem o campanie extrem de importantă pentru viitorul României. (…) Putem să facem campania la fără frecvență, la viteza a doua, cu piciorul pe frână (…) dar eu vă rog să o facem cu piciorul pe accelerație în cea mai mare treaptă a vitezei! Eugen Tomac, cu mine și cu ceilalți colegi am păstrat naivitatea de a crede ca există colegi în politică pe care să te poți baza. Am mai luat o țeapă! (…) Dacă nu ne-am fi dus lângă ei, eram gata-gata să nu trecem pragul electoral la parlamentare. Oricum… nu l-am trecut în 25 de județe. Doar cu oameni angajați la susținerea unui proiect putem să învingem. Suntem dreapta autentică-liberal, încă clasici creștini democrați. Astăzi, în România, nu există altă forță politică ce se poate revendica: stângacii, care vor să se dea de dreapta au mari probleme de orientare… chiar și în privința punctelor cardinale, nu doar stânga dreapta. Aud că fac alianțe cu PSD, sigur că păstrează dorința ca oamenii să își imagineze că ei continuă lupta cu PSD. (…) În ceea ce îi privește vechii mei colegi, am o compasiune pentru ei, pentru că au ajuns la limita penibilului și a umilinței. Acest partid (PNL) nu a fost niciodată în istoria sa condus de oameni așa slabi, lipsiți de inteligență. Nu există alt punct de dreapta, doar noi suntem! (…) România are nevoie ca de aer de o guvernare de dreapta. Oamenii au lipsă de exigență care nu se regăsește în alte țări în privința celor de la conducere, iartă trădări grave şi minciuni. Cred că dacă după patru ani vin și mint din nou frumos, de data ce asta va fi altfel?! Se laudă că fac recalculare la pensii. Nu le-ar fi rușine?! Nu le crapă obrazul?! Nu e o campanie ușoară, trebuie să fim activi!“ a afirmat Ludovic Orban