O fetiţă de 6 ani a fost atacată pe stradă luni, în Bucureşti, în timp ce se îndrepta către şcoală, de un câine de talie mare, din rasa Akita, care a muşcat-o de obraz. Proprietarul câinelui a fost identificat, acesta fiind cercetat pentru că nu a luat măsuri de prevenire a atacului, dat fiind că anumalul nu avea botniţă. Fetiţei de 6 ani, căreia i-au fost provocate răni la nivelul obrazului drept, i-au fost acordate îngrijiri medicale, de către un echipaj de prim ajutor, ulterior fiind transportată la spital pentru investigaţii suplimentare.
La data de 21 octombrie 2024, în jurul orei 07.45, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti- Secţia 14 Poliţie au fost sesizaţi, prin apel 112, de către o femeie, cu privire la faptul că fiica sa, în vârstă de 6 ani, ar fi fost atacată de un câine de talie mare. La faţa locului s-au deplasat cu operativitate poliţişti din cadrul subunităţii care au identificat un bărbat, care plimba un câine fără botniţă”, transmite Poliţia Capitalei, potrivit News.ro.
Surse apropiate anchetei au declarat că fetiţa se îndrepta împreună cu mama sa spre şcoală. Conform aceloraşi surse, câinele era din rasa Akita şi nu avea botniţă, iar proprietarul acestuia a fost identificat.
Cazul a fost preluat de către Serviciul Protecţia Animalelor, în vederea continuătii cercetărilor şi luării măsurilor legale.
Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, pentru neluarea de către proprietarul / deţinătorul animalului a măsurilor de prevenire a atacului canin asupra persoanei, conform OUG 55/ 2002 privind regimul de deţinere a câinilor periculoşi sau agresivi, scrie digi24.ro.