Cea de-a XVI-a ediție a Cupei Mării Negre la Ciclism se va desfășura sâmbătă, 26 octombrie, de la ora 09:00, în cartierul Santa Maria Bay. Concursul se adresează copiilor cu vârsta cuprinsă între 5 și 14 ani.
Competiția se va desfășura pe următorul traseu: start- strada Actor Jean Constantin, de la intersecția cu strada Toma Caragiu- întoarcere la sensul giratoriu de la intrarea în cartier- continuare pe strada Actor Jean Constantin- depășirea primului sens giratoriu- continuare pe strada Actor Jean Constantin – întoarcere la cel de-al doilea sens giratoriu- continuare pe strada Jean Constantin- finish la intersecția cu strada Toma Caragiu. Pentru buna desfășurare a evenimentului, traseul va fi închis circulației rutiere.
Și la această ediție se vor face clasamente și premieri separate pentru amatori și licențiați.
Program
Ora 09:00 – Predarea numerelor de concurs și a kiturilor;
Startul se ia în funcție de categoria de vârstă:
Ora 10:00 Start Categoria D2 amatori și licențiați – 5-6 ani – 1,2 km (1 tur);
Ora 10:20 Start Categoria D1 amatori și licențiați – 7-8 ani – 3,6 km (3 tururi);
Ora 10:50 Start Categoria C amatori și licențiați – 9-10 ani – 7,2 km (6 tururi);
Ora 11:20 Start Categoria B amatori – 11-12 ani – 12 km (10 tururi);
Ora 11:50 Start Categoria B licențiați- 11-12 ani – 12 km (10 tururi);
Ora 12:20 Start Categoria A amatori – 13-14 ani – 20,4 km (17 tururi);
Ora 13:00 Start Categoria A licențiați- 13-14 ani – 20,4 km (17 tururi);
Ora 15:00 Festivitate de premiere.
Mai multe informații despre eveniment pot fi găsite pe https://www.facebook.com/events/1217170472831048
Evenimentul este organizat de Clubul Județean de Ciclism Constanța, cu sprijinul Primăriei Municipiului Constanța.