Cadrele medicale au fost solicitate să intervină miercuri, 23 octombrie, în Portul Constanța, în Dana 68, acolo unde o persoană a căzut de la înălțime.
La fața locului a intervenit un echipaj SAJ B2, un echipaj SMURD B și un echipaj SAJ C2. Ajunși la fața locului, cadrele medicale au constat faptul că pacientul are leziuni incompatibile cu viața, fiind declarat decedat.
Ce spun reprezentanții IPJ Constanța
La data de 23 octombrie a.c., în jurul orei 10.10, polițiști din cadrul Secției de Poliție Port au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat ar fi căzut de la aproximativ 8 metri, în timp ce ar fi efectuat reparații de sudură, în Dana 68 a Portului Constanța.
Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre un bărbat de 58 de ani.
Personalul medical ajuns la fața locului a efectuat bărbatului manevrele de resuscitare, ulterior fiind declarat decedat.
În cauză, polițiștii continuă cercetările, în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii evenimentului.”